Relaţiile franco-germane au nevoie de o 'resetare'. Franța vrea o alianță mai puternică

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Relaţiile tensionate dintre Franţa şi Germania într-o perioadă de război în Ucraina şi criză energetică necesită o 'resetare' pentru a construi o alianţă mai puternică între cele mai mari două economii din Uniunea Europeană, a afirmat joi ministrul de finanţe francez, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

 

Relaţiile dintre cele două state, în mod tradiţional 'motorul' din spatele iniţiativelor politice mai largi ale UE, au ajuns într-un punct dificil, guvernele de la Paris şi Berlin luând decizia să amâne pentru luna ianuarie o şedinţă comună prevăzută săptămâna viitoare.

Le Maire, vorbitor fluent de limba germană şi având contacte politice îndelungate în Germania, a afirmat că relaţiile sunt în prezent 'dificile', în primul rând pentru că războiul din Ucraina a determinat Berlinul să se îndrepte spre Washington, în timp ce Parisul a susţinut 'suveranitatea europeană'.

Potrivit ministrului francez, oprirea fluxului de gaz din Rusia a evidenţiat dependenţa Germaniei şi a pus sub semnul întrebării modelul său energetic, în vreme ce Franţa face noi eforturi în domeniul energiei nucleare.

În fine, Germania se luptă să facă faţă noilor condiţii de business mai dificile în China, care a fost multă vreme un 'El Dorado' pentru industria germană, a comentat Bruno Le Maire.

'Războiul din Ucraina, gazul, problema energiei şi chestiunea Chinei trebuie să ne conducă la o redefinire strategică a relaţiilor între Franţa şi Germania', a spus Le Maire la o conferinţă de afaceri.

Aceasta ar 'crea o alianţă nouă, posibil mai puternică, prin resetarea unui anumit număr de subiecte', a adăugat el, la o zi după o întâlnire cu miniştrilor finanţelor şi economiei ai Germaniei.

Oficiali francezi şi-au exprimat frustrarea faţă de ceea ce consideră că au fost o serie de decizii unilaterale ale Germaniei, printre care pachetul energetic de 200 miliarde de euro anunţat de Berlin fără să fi avertizat în prealabil Parisul.

La rândul său, Franţa a iritat oficiali germani cu opoziţia sa faţă de construirea unui nou gazoduct care să traverseze Pirineii şi să înlocuiască livrările ruseşti în scădere, Parisul preferând în schimb să se concentreze pe investiţii în sectorul nuclear naţional.

Decizia Germaniei de a achiziţiona sisteme de armamente din Statele Unite în loc de Europa a produs de asemenea nemulţumire în Franţa.

Scholz vrea ca Europa să colaboreze și cu statele non-UE în vederea plafonării: Măsura va funcționa doar dacă Uniunea cooperează şi cu alte ţări

Ideea de a plafona preţurile la gaz, care divizează statele membre ale UE, nu poate funcţiona decât în strânsă cooperare cu parteneri non-europeni precum Coreea de Sud şi Japonia, a declarat joi cancelarul german Olaf Scholz, potrivit AFP.

Fixarea unui preţ maxim "implică întotdeauna riscul ca producătorii să-şi vândă apoi gazul în altă parte, iar noi, europenii, să ne trezim cu mai puţin gaz, nu cu mai mult", a declarat cancelarul în Bundestag înaintea unui summit european la Bruxelles.

"De aceea, UE trebuie să se coordoneze strâns cu alţi consumatori de gaz, de exemplu Japonia şi Coreea, pentru a nu concura unii cu alţii", a pledat el.

Mai multe propuneri al Comisiei Europene de a reduce preţurile la energie vor fi analizate joi şi vineri la un summit al şefilor de stat şi de guvern din UE la Bruxelles.

Cincisprezece ţări au cerut la începutul lunii octombrie o plafonare a preţurilor la importurile europene de gaz, însă Berlinul s-a opus ferm, temându-se că acest lucru ar putea agrava tensiunile privind aprovizionarea cu gaz natural lichefiat pe o piaţa mondială încordată, la fel şi ţări ca Austria şi Ungaria, încă dependente de hidrocarburi ruseşti şi îngrijorate că Moscova ar putea închide complet robinetul.

În schimb, Scholz a salutat în discursul său în parlamentul german propunerile Comisiei Europene pentru "crearea de grupuri de achiziţii de companii europene pentru a cumpăra gaz în comun".

Cancelarul german şi-a reluat apelul adresat producătorilor de a acţiona pentru a limita creşterea preţurilor: "Sunt convins că ţări precum SUA, Canada sau Norvegia, care sunt solidare cu Ucraina, au interesul ca energia să nu devină inaccesibilă în Europa".

"Putin foloseşte de asemenea energia ca o armă", a reafirmat Scholz, care a dat însă asigurări că acest lucru nu va împiedica hotărârea Occidentului de a sprijini Ucraina.

El a atras atenţia totodată asupra unei creşteri globale a utilizării cărbunelui din cauza crizei energetice declanşate de războiul dus de Rusia în Ucraina.

"Războiul nu trebuie să ducă la o renaştere a cărbunelui la nivel mondial", a declarat Scholz, adăugând că statele membre ale UE vor discuta o poziţie comună asupra acestei chestiuni la summitul european. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel