Relaxarea restricţiilor de noapte de la 1 iunie, pe lista comitetului interministerial - surse

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Comitetul interministerual pentru relaxarea restricţiilor ar discuta, printre altele, posibilitatea de renunţare la restricţia de circulaţie după ora 22:00, conform unor surse politice. 

Conform surselor G4Media.ro, una dintre propunerile făcute vineri este relaxarea carantinei de noapte. Astfel, interzicerea circulației în timpul nopții, cu excepția situațiilor justificate, ar putea să fie aplicată de la ora 23 sau 24, în loc de ora 22 cum este în prezent.

Dacă această măsură va fi agreată, și operatorii economici vor putea să aibă un program mai lung decât în prezent, au precizat aceleași surse.

De asemenea, de la 1 iunie se va renunţa la mască pe plajă, dar şi în drumeţiile montane, a anunţat Florin Cîţu. 

„Cred că pentru 1 iunie putem vorbi deja de eliminarea purtatului măştii pe plajă. (…) aici este un consens. Am venit, bineînţeles, cu o condiţie: o distanţare pe plajă între şezlonguri, cu care industria este de acord. Dar cred că această condiţie minimă putem deja să o anunţăm: fără mască pe plajă începând de la 1 iunie”, a spus Cîţu.

Restricţiile de circulaţie actuale, de la ora 22:00 

În momentul de faţă, românii  nu au voie să mai iasă din casă fără un motiv bine întemeiat şi declaraţie pe propria răspundere după ora 22:00. Magazinele se închid, astfel, la ora 21:00. 

Dacă o localitate trece de rata de infectare de la 4 la mie, restricţiile sunt şi mai dure. Magazinele se închid în weekenduri la ora 18:00, iar restricţiile de circulaţie intră în vigoare la ora 20:00. În cazul localităţilor care trec de o rată de infectare de 7 la mie, restricţiile se aplică în fiecare zi. 

Premierul Florin Cîţu a anunţat în mai multe rânduri că restricţiile vor fi ridicate pe măsură ce populaţia se vaccinează împotriva COVID-19. Ţinta de persoane vaccinate pentru 1 iunie 2021 este de 5 milioane. În acest moment, puţin peste 3,5 milioane de români s-au vaccinat împotriva COVID-19. 

Marile evenimente vor putea avea loc în a doua etapă, de la 1 august. Premierul a spus că își dorește ca evenimente de amploare, precum NeverSea și Untold, să fie organizate în această vară, dar „mai aproape de 1 august sau după 1 august”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel