Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Piteşti, că se întreabă de unde există atâta ură din partea unora împotriva Bisericii, comparând acest comportament cu perioada comunismului care a încercat să facă acelaşi lucru.
Președintele PSD a făcut declarații și despre faptul că reprezentanţii cultelor religioase au propus ca Religia să fie materie opţională la Bacalaureat.
Marcel Ciolacu a spus că 'ne-am crescut copiii în valorile creştine' şi 'cu cât vom încerca să impunem progresismul, atunci când el nu este acceptat, atunci când oamenii nu se regăsesc în aceste valori, atunci de fapt vom încuraja populismul şi extremismul',
Preşedintele PSD a mai zis că partidul pe care îl conduce apără valorile creştine, dar este şi tolerant. „Suntem una dintre cele mai sigure ţări din lume şi una dacă nu cea mai tolerantă ţară din lume”, a zis Ciolacu.
'Atitudinea noastră publică trebuie să fie una de smerenie, pentru că asta este cea mai mare calitate a unui creştin. (…) Stau să mă întreb de unde au atâta înverşunare şi atâta ură, aş putea spune, împotriva Bisericii. Parcă trăim vremurile după timpul lui Ceauşescu, în care comunismul a încercat acelaşi lucru. Aici nu vorbim numai de Biserica Ortodoxă, aici vorbim de toate cultele cu reprezentare şi recunoaştere naţională.
Dacă toate cultele, împreună cu colegul nostru Titus Corlăţean, au stat de vorbă şi au găsit oportun ca una dintre materiile, şi specific foarte clar, din materiile opţionale la Bacalaureat să fie Religia, ce anume ne deranjează? Suntem creştini, ne-am crescut copiii în valorile creştine. Cum adică eu îmi dau cu părerea dacă unul dintre copiii sau nepoţii dumneavoastră doreşte să opteze ca materie de Bacalaureat – Religia.
Religia aduce cunoaştere, religia nu aduce supunere. Religia deschide perspective. Cu cât vom încerca să impunem progresismul, atunci când el nu este acceptat, atunci când oamenii nu se regăsesc în aceste valori, atunci de fapt vom încuraja populismul şi extremismul. Trebuie să spunem aceste lucruri. PSD apără valorile creştine. Totodată, este tolerant. Toate religiile trebuiesc reprezentate şi toate religiile trebuiesc privite egal în România, lucru care se întâmplă', a declarat Marcel Ciolacu, vineri la Piteşti, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Argeş.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu