Augustin Zegrean: Florin Cîțu ARE DREPTATE, DAR... nu are ultima decizie. ”Așa spune CONSTITUȚIA”

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a vorbit despre remanierea unui ministru, conform Constituției României. 

Alegeri prezidentiale 2024

Augustin Zegrean a fost întrebat în ce fel trebuie interpretată Constituția și ce e neclar în subiectul acesta cu remanierea unui ministru. 

"Mai întâi vreau să vă spun că mă bucur că domnul prim-ministru spune că este clară Constituția în privința aceasta, pentru că până acum tot timpul a fost criticată Constituția. Ei, în sfârșit avem un prim-ministru care spune că e clară și are dreptate! Nu merg până la capăt cu dreptatea, dar mă rog.

Aici trebuie citite 2 - 3 articole din Constituție, 85, 106, 107. În 106 spune în ce situații se pierde funcția de ministru și calitatea de ministru. Una dintre ele este revocarea. Revocarea nu e atributul exclusiv al primului-ministru. El doar propune președintelui revocarea unui membru al Guvernului. Deci în caz de remaniere, așa spune Constituția, că președintele numește și revoca la propunerea primului-ministru.

Sigur, acum, fiind vorba de coaliție, depinde ce înțelegere au ei între ei în coaliție. Dacă au o înțelegere că în momentul în care partidul care a propus un ministru vrea să-l revoce, cere prim-ministrului revocarea și acesta este obligat să o facă. Trebuie să respecte înțelegerile", a declarat Augustin Zegrean, în direct la B1 TV.

Ce se întâmplă dacă premierul vrea să-l revoce

"Istoria e veche, nu e de acum. Se poate întâmpla să se rupă coaliția și asta nu știu dacă le mai convine. Ați văzut și-n alte țări. Pleacă un ministru, se desface coaliția. Dacă vor să mai țină coaliția, atunci trebuie să respecte termenii înțelegerii, dar nu încălcând Constituția. Vor avea grijă și de această dată să nu ducă țara la alegeri anticipate", a completat el. 

Vezi și: Florin Cîțu, către Dan Barna: În Constituție scrie foarte clar. Premierul are ultima decizie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel