După șapte luni de Guvern Ciucă, în spațiul public se vehiculează remanierea. Și totuși, ea nu va avea loc.
Conform informațiilor pe surse, nu se va face nicio remaniere în Guvernul Ciucă. În schimb, se vor monitoriza atent pașii pe care-i face fiecare minister pentru a respecta termenele limită pentru PNRR. În baza acestei analize, dacă sunt miniștri care nu au respectat deadline-urile, vor pleca. În prezent, n-ar fi emoții în Guvern în acest sens, singurii care ar trebui să le aibă fiind miniștrii neimplicați.
Premierul Nicolae Ciucă ar lăsa miniștrii pe funcții până la finalul celui de-al treilea trimestru, pentru a nu bloca PNRR-ul și măsurile aferente. În septembrie - octombrie 2022, va fi o ședință decisivă în Executiv, când se vor analiza performanțele în funcție de realizări și când se vor lua decizii cu privire la remanire.
Comitetul de Monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (CM PNRR) a început să lucreze, iar în prima întâlnire s-au stabilit modalităţile concrete pentru eficientizarea activităţii, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
"Salutăm decizia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care a găsit întotdeauna în societatea civilă un partener activ, disponibil să ofere sprijin pentru îndeplinirea obiectivelor şi strategiilor naţionale, de a crea cadrul corect pentru monitorizarea PNRR. (...) În prima întâlnire în acest format, care a adus împreună reprezentanţi ai ONG-urilor, sindicatelor, patronatelor şi structurilor asociative ale administraţiei publice locale, s-au stabilit modalităţile concrete pentru eficientizarea activităţii Comitetului. Practic, ne asigurăm că nu vor exista blocaje în implementarea investiţiilor şi reformelor din PNRR", se menţionează în comunicat, conform Agerpres.
"Stabilitate, siguranță și dezvoltare – șapte luni de guvernare
Am preluat responsabilitatea guvernării în urmă cu șapte luni, într-un moment în care economia era afectată de doi ani de pandemie, iar românii aveau nevoie de măsuri ferme care să le aducă siguranță.
Am trecut împreună peste criza sanitară, am stabilizat criza energetică, iar acum gestionăm și avem sub control efectele pe care România, asemenea multor state, le resimt ca urmare a războiului din Ucraina.
Am acționat coordonat la nivelul Guvernului și Coaliției de Guvernare, în strânsă colaborare cu președintele României. Programul de Guvernare cu care am pornit la acest drum are ca principii de bază transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa, prin aplicarea cărora punem în centrul preocupărilor noastre cetățeanul.
”Sprijin pentru România, programul în valoare de 17,3 miliarde de lei, completează măsurile de protejare a cetățenilor și economiei de efectele crizelor multiple. Totodată, utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene și naționale, apărarea intereselor românilor și României la nivelul Uniunii Europene, NATO și în relația cu partenerii noștri strategici, respectarea principiilor de integritate și moralitate au fost și continuă să fundamenteze acțiunile Guvernului.
România este astăzi o țară sigură și stabilă social, economic și politic, pregătită sa depășească cu bine efectele crizelor cu care ne confruntăm și să se angajeze pe drumul reformelor, modernizării și dezvoltării.
În cele șapte luni, am asigurat cetățenilor noștri și economiei naționale garanții de securitate, în pofida riscurilor pe care le implica războiul de la graniță. Niciodată România nu a fost mai apărată decât este acum ca stat membru NATO și UE. Acest statut al țării noastre, noul Concept Strategic al NATO adoptat recent la Madrid și armata naționala in continua modernizare oferă mai departe securitate românilor, dar si refugiaților ucraineni care aleg sa rămână în România.
Împreună cu societatea civilă, cu autoritățile locale, sprijiniți de comunitatea europeană si instituțiile internaționale, am reușit să oferim adăpost și sprijin pentru mai mult de 1,4 milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului si s-au adăpostit temporar sau au tranzitat România. Spiritul de solidaritate al poporului nostru și colaborarea exemplară intre cetățeni si autorități in toata această perioadă au reprezentat un test de maturitate. România a acționat ca un membru de facto al Schengen și continuă sa o facă, oferind siguranță nu doar românilor, ci și cetățenilor europeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu