Remdesivir, LIBER pe piața din Canada! Antiviralul a fost autorizat

Ministerul Sănătății a distribuit marți 10.356 flacoane de Remdesivir în 120 de spitale
Ministerul Sănătății a distribuit marți 10.356 flacoane de Remdesivir în 120 de spitale

Remdesivir a primit undă verde în Canada. 

Canada a autorizat marţi punerea pe piaţă condiţionată a antiviralului Remdesivir, utilizat în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, relatează AFP, citează Agerpres. 

"Health Canada autorizează, cu condiţii, utilizarea Remdesivir, a anunţat ministerul, precizând că acesta este "primul medicament autorizat de Health Canada pentru tratamentul COVID-19".

A fost autorizat



Acest antiviral este autorizat "pentru tratamentul pacienţilor care prezintă simptome severe de COVID-19 şi pneumonie şi care au nevoie de oxigen suplimentar pentru a-i ajuta să respire", a declarat ministerul într-un comunicat.

Aceşti pacienţi trebuie să aibă vârsta peste 12 ani şi să cântărească cel puţin 40 de kilograme.

Remdesivir "va fi utilizat doar în spitale unde pacienţii pot fi monitorizaţi îndeaproape".

Prima terapie care a demonstrat eficacitate



Dezvoltat iniţial împotriva febrei hemoragice Ebola, acest antiviral este prima terapie care a demonstrat o oarecare eficacitate la pacienţii internaţi cu COVID-19 într-un studiu clinic de dimensiuni semnificative, chiar dacă efectul este considerat a fi modest.

Antiviralul va fi fabricat în Canada de o filială a laboratorului american care l-a dezvoltat, Gilead Sciences.

La începutul lunii iulie, Comisia Europeană a autorizat, de asemenea, "punerea pe piaţă condiţionată" a Remdesivir.

Tratamentul a fost aprobat anterior de alte ţări, precum Statele Unite şi Japonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel