EXCLUSIV  Remdesivir, veste grozavă pentru România în criza Covid-19! Baciu de la Ministerul Sănătății, primele explicații

sursa foto: andrei-baciu.ro
sursa foto: andrei-baciu.ro

Veste grozavă pentru România în criza Covid-19!

Alegeri prezidentiale 2024

Remdesivir este primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu luna august au fost puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Redemsivir, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.

”România este beneficiara unei cantități de 25157 flacoane Remdesivir”, a spus dr. Andrei Baciu. ”Acestea sunt acordate în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.


Astfel, în data de 7 august 2020, țării noastre i-au fost repartizate 6026 flacoane Remdesivir. România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania, grație eforturilor depuse de Ministrul Sănătății - Nelu Tătăru la nivel european. Urmare a repartizării primei tranșe de Remdesivir, distribuirea către unitățile sanitare desemnate prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 555/2020 s-a realizat în funcție de solicitările acestora și de numărul de pacienți internați pe secție-cei cu forme medii/severe, respectiv cei internați în ATI”, a precizat ministrul.

Când va sosi restul dozelor de Redemsivir?

Vedeți pe DC MEDICAL.

sursa foto: andrei-baciu.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel