Remus Borza spune că Ludovic Orban se inspiră după modelul Viktor Orban sau Liviu Dragnea în cadrul partidului pe care îl conduce, cu toate că în PNL, un partid de dreapta, situația ar trebui să fie diferită. Borza justifică intenția lui Orban, de a elimina disidenți precum Daniel Zamfir, din dorința de a-și impune autoritatea și de a fi privit ca o mână forte.
Remus Borza este de părere că Ludovic Orban ar putea să își consolideze poziția de lider al partidului după decizia definitivă de achitare primită de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În PNL, spune Remus Borza, ar trebui totuși să existe un nivel mai ridicat al libertății de opinie în cadrul partidului, spre deosebire de PSD care a fost construit pe o structură diferită.
"La PSD este o situație diferită. Partidul Social Democrat este construit pe scheletul PCR, care reclamă organizatoric, funcțional, genetic, o mână de fier, disciplină și supunere. Într-un partid de dreapta, cum este PNL trebuie să existe mai multă democrație, or, Ludovic Orban merge pe modelul tizului său din Ungaria, Viktor Orban sau al adversarului politic Liviu Dragnea și înăbușă orice disidență din partid. Probabil este nevoie și de o anumită curățenie în PNL. Pentru că tocmai cei care nu au performat în trecut sunt cei mai aprigi contestatari ai lui Orban. Alta este forța și legitimitatea lui Ludovic Orban de a-și impune autoritatea în PNL după ce a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Un lider de partid, până ce nu execută câțiva disidenți nu are suficientă autoritate și legitimitate. Prin fișa postului, Ludovic Orban este obligat acum să își arate mușchii, pentru că altfel va fi perceput și tratat ca un președinte de paie," a spus Remus Borza în cadrul emisiunii Borza Analytica.
Se apropie alegerile, se încing spiritele
Deputatul independent spune că odată cu apropierea alegerilor luptele vor fi mai intense, iar Ludovic Orban vrea să fie perceput ca un lider autoritar.
"Clepsidra curge, intrăm pe ultima sută de metri, următorii doi ani vor fi marcați de confruntări electorale. La anul vor fi alegerile europarlamentare și prezidențiale, în 2020 locale și generale. Or, până atunci, Ludovic Orban trebuie să se impună în partid, trebuie să fie perceput ca un lider autoritar care are forță și viziune, care poate să coaguleze și să consolideze dreapta în jurul PNL. În ultimele sondaje, PNL cu Ludovic Orban la timonă este pe creștere. În ce măsură este meritul lui Orban, sau efectul disensiunilor din partidul de guvernământ vom afla în curând," a mai spus Remus Borza.
Vezi răspunsul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News