Remus Pricopie: "Este regretabil să observăm bucuria unor intelectuali de a anunța decesul programului România Educată. Va merge mai departe!"

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, apel către ministrul Cîmpeanu privind subiectul redeschiderii școlilor
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, apel către ministrul Cîmpeanu privind subiectul redeschiderii școlilor

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie a vorbit despre necesitatea asumării de către viitorul ministru al Educației a măsurilor de reformă a sistemului național de educație, stabilite în Proiectul România Educată.

“Este regretabil să observăm graba şi bucuria unor intelectuali – angajați politic – de a anunța 'decesul' unui demers de reformă a educației. În mod eronat, este asociată schimbarea de la Ministerul Educației cu blocarea Proiectului România Educată. Discursul este unul strict politic, de atac al 'oponenților', indiferent cine sunt şi ce fac aceştia, nu unul îndreptat spre interesul şcolii.

De asemenea, nu am cum să mă asociez cu cei care, într-o manieră nu foarte educată (mai exact, folosind un vocabular de stadion), încearcă să ne explice de ce nu este bună România Educată.

Acestora le spun că se înşală. România trebuie să caute calea educației, iar Proiectul România Educată asta face. Existența tuturor acestor dezbateri exprimă preocupare, interes, nu blocaj. Nu există proces de reformă fără zbateri, fără critici, fără pierderi de etapă şi fără momente de recalibrare. Asta nu înseamnă, însă, că proiectul este un eşec.

Indiferent cine va prelua portofoliul educației va duce mai departe acest proiect, cu adaptările şi modificările absolut fireşti care se impun în urma tuturor dezbaterilor care au avut loc.

'România Educată' va merge mai departe, iar eu, din calitatea mea de profesor, rector SNSPA și fost ministru al educației, voi sprijini în continuare acest proiect de țară," a declarat Remus Pricopie. 

Sorin Cîmpeanu a demisionat joi din funcția de ministru al Educației

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi seara, că a acceptat demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei.

"Am acceptat astăzi demisia domnului Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei. Îi mulţumesc pentru colaborarea de până acum şi pentru proiectele demarate în beneficiul sistemului de educaţie", a scris prim-ministrul pe pagina sa de socializare.

Şeful Executivului susţine că, "în continuare, România are nevoie de stabilitate şi coerenţă pentru a putea implementa reforma durabilă pe care ne-o dorim cu toţii pentru învăţământ".

"Urmează să ne consultăm în Partidul Naţional Liberal şi în cadrul coaliţiei de guvernare şi să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului preşedinte al României, Klaus Iohannis, pentru funcţia de ministru", precizează Nicolae Ciucă.

Joi seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a anunţat demisia din funcţie. "Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al Educaţiei. A fost o şansă şi o onoare pentru mine să încep reformarea din temelii a sistemului naţional de învăţământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul în CV. Aveam şi una şi alta", a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel