Oficialii de la Bruxelles au anunţat dacă PNRR-ul României mai poate fi renegociat.
DCBusiness a solicitat și a primit răspunsul oficial din partea Comisiei Europene privind posibilitatea renegocierii Programului Național de Redresare și Reziliență.
În răspunsul trimis de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene se spune că: ”În timp ce modificările planurilor nu sunt excluse în Regulamentul privind PNRR, în special în cazul unor circumstanțe excepționale, accentul ar trebui să se pună acum pe punerea în aplicare a PNRR, așa cum au fost aprobate de Consiliu”.
Reprezentantul CE precizează și cele două motive principale: ”În primul rând, programele de reformă și de redresare rapidă conțin reforme și investiții esențiale pentru a spori reziliența statelor membre, inclusiv în domeniul securității energetice și al pregătirii pentru situații de criză, care sunt direct relevante în contextul geopolitic actual.
În al doilea rând, o modificare a unui PNRR reflectă procesul de aprobare a adoptării acestuia și, prin urmare, necesită o evaluare din partea Comisiei și aprobarea Consiliului. Având în vedere calendarul relativ scurt al PNRR, accentul ar trebui să fie pus, pe cât posibil, pe punerea în aplicare a PNRR-urilor existente”.
În încheierea răspunsului reprezentantul Comisiei Europene mai precizează că: ”Bineînțeles, dacă un stat membru decide să prezinte un plan modificat, Comisia îl va evalua în conformitate cu Regulamentul. Ca întotdeauna, Comisia încurajează statele membre să discute în avans orice provocări nou apărute și posibile soluții, inclusiv prin intermediul PNRR”.
Românii ar urma să câştige bani mai mulţi dacă o directivă discutată la nivelul UE, privind stabilirea unui salariu minim european, va fi pusă în aplicare.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a spus, marţi, cât ar urma să fie salariul minim în România dacă această directivă va fi pusă în aplicare la nivelul Uniunii Europene.
"Sunt chestiuni care au început în octombrie 2020, când Comisia Europeană a propus o directivă. Această directivă care prevede un salariul minim la nivelul statelor membre UE urmează să ţină cont de câteva aspecte. Astăzi a fost o nouă rundă, negocieri între Comisie şi Parlamentul European, iar proiectul Comisiei Europene ar urma să stabilească ca nivelul salariului minim să fie undeva la 50% din salariul mediu la nivelul Europei. Acum sigur că sunt discuţii privitoare că în Luxemburg nu poate fi acelaşi salariu ca în România sau Bulgaria, pentru că nu e aceeaşi productivitate. Dacă se va impune acest lucru, România nu va mai avea ce să facă, pentru că va deveni lege. (...)", a spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu