Alexandru Mironov a discutat în exclusivitate pentru DC News despre teoria conspirație, despre existența extratereștrilor și influența acestora de-a lungul existenței rasei umane.
Profesorul Alexandru Mironov îl cataloghează pe scriitorul Erich von Däniken ca fiind ”mincinos”. Von Däniken este un scriitor elvețian, cunoscut pentru cărțile sale în care a dezvoltat diverse teorii despre existența extratereștilor, și despre influența pe care aceștia au avut-o de-a lungul existenței rasei umane.
Totuși, teoria rămâne o conspirație, întrucât nu s-a dovedit până azi. Între fantezie, SF și știință nu s-a stabilit încă nicio relație.
”Erich von Däniken este un mincinos. Nu a fost nicăieri pe unde spune că a fost. Eu aveam 30 și ceva de ani, cu activitate sportivă zdravănă, dar ca să te urci la asemenea altitudini, să dormi pe jos sub stele, trebuie să poți să duci. Nu a făcut el gestul acesta. Nici în jungla mexicană nu a fost, pe la toate cetățile, am demonstrația. Eu am pus mâna pe ele, am fost acolo.
Am încercat peste tot să găsesc elementul de stranietate. El este. Dar în același timp, fiind de profesie jurnalist de știință, am înțelegerea faptului că mecanic, o anumită tehnologie rezolvă o anumită problemă”, precizează Alexandru Mironov pentru DC News.
Piramidele, întrebări fără răspuns, dar fără amestec extraterestru
”Sunt întrebări la care nu exsită răspuns, de exemplu, de ce piramidele Egiptului, construite acum 4.500 de ani, sunt perfecte matematic, este foarte greu de spus. Ele au diagonalele exact pe meridian, perfect orientate, unghiul de 90 de grade, este perfect, fără nicio eroare cum se întâmplă la blocurile noastre.
Am tras concluzia că o civilizație anterioară a existat, a atins un nivel tehnic înaintat și apoi a dispărut, sau s-a subțiat.
Concluzia mea este că nu e nimic misterior în asta, nu sunt extratereștrii amestecați, sunt doar lucruri pe care nu știm să le explicăm, tehnologii vechi. Omul are nevoie de mistere”, a concluzionat profesorul Alexandru Mironov.
Video de la minutul 36:45:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu