Norvegia a finalizat miercuri trecerea sa la radioul numeric terestru (RNT), devenind - în pofida unor critici - prima țară din lume care a renunțat complet la difuzarea emisiunilor sale naționale în sistemul modulației în frecvență (FM), informează AFP.
Conform calendarului prevăzut, cele mai nordice regiuni ale țării și teritoriul Svalbard din zona Arcticii au operat trecerea, la sfârșitul dimineții de miercuri, la sistemul digital, a anunțat Digitalradio Norge (DRN), o asociație a radiourilor publice și comerciale din Norvegia.
Trecerea la sistemul digital, care a început pe 11 ianuarie, permite, potrivit promotorilor săi, ameliorarea calității sunetului, creșterea numărului de posturi și diversificarea caracteristicilor tehnice cu un cost de difuzare de opt ori mai mic.
Schimbarea s-a lovit însă și de câteva critici, asociate cu o serie de incidente tehnice, o acoperire a teritoriului considerată insuficientă și un cost ridicat pentru utilizatori, care sunt constrânși să cumpere receptoare noi sau adaptoare, ale căror costuri variază între 100 și 200 de euro.
Până joi, mai puțin de jumătate (49%) dintre șoferii din Norvegia pot să asculte emisiuni radiofonice difuzate în RNT (DAB în limba engleză) în automobilele lor, potrivit statisticilor prezentate de DRN.
Potrivit unui studiu citat de mass-media locale, procentul persoanelor care ascultă emisiuni radiofonice în fiecare zi a scăzut cu 10% într-un an. Radioul public din Norvegia, NRK, a pierdut 21% din totalul ascultătorilor săi.
"Este o schimbare majoră și noi trebuie să oferim ascultătorilor timp suficient pentru a se adapta la radioul digital", a declarat Ole Jorgen Torvmark, directorul DRN, într-un comunicat.
"După câteva dispariții (ale emisiunilor dintr-o regiune, n.r.), am remarcat că audiența a scăzut mai întâi, însă apoi a crescut din nou", a adăugat el.
Această tranziție vizează doar radiourile naționale, iar cele mai multe dintre stațiile locale continuă să emită în FM.
Și alte țări, precum Elveția, Marea Britanie și Danemarca, vor opera această tranziție în anii viitori, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu