Reorganizarea Academiei de Poliție. Se desfiinţează studiile doctorale şi Facultatea de Arhivistică

Foto ilustrativ / Imagine de Anja de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Anja de la Pixabay

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că Academia de Poliție se reorganizează, urmărindu-se desființarea studiilor doctorale și a Facultății de Arhivistică.

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, vineri, o dezbatere publică despre proiectul ce propune reorganizarea studiilor de licenţă de la două facultăţi ale Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', dar şi eliminarea studiilor de doctorat.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de hotărâre al Guvernului propune reorganizarea studiilor de licenţă la nivelul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' exclusiv în cadrul a două facultăţi, în vederea formării iniţiale a ofiţerilor, respectiv Facultatea de Poliţie (domeniul de licenţă 'Drept', specializarea 'Drept', şi domeniul de licenţă 'Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică', specializarea 'Ordine şi siguranţă publică') şi Facultatea de Pompieri (domeniul de licenţă 'Ingineria instalaţiilor', specializarea 'Instalaţii pentru construcţii-pompieri').

Facultatea de Poliţie se înfiinţează prin reorganizarea Facultăţii de Poliţie, Facultăţii de Jandarmi, Facultăţii de Poliţie de Frontieră şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Academiei şi preluarea de la acestea a atribuţiilor formative, a elementelor de structură şi a personalului didactic.

Programele de studii universitare organizate de Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', aflate în desfăşurare la data intrării în vigoare a hotărârii, se vor desfăşura în continuare, până la finalizare, conform planurilor de învăţământ aprobate, în cadrul Facultăţii de Poliţie, nou înfiinţate.

S-a decis desființarea studiilor doctorale și a Facultății de Arhivistică

Prin deciziile nr. 197 din 13 octombrie 2020, nr. 199 din 14 octombrie 2020 şi nr. 123 din 28 aprilie 2021, Senatul universitar a decis desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică. Aceasta urmează să îşi desfăşoare activitatea, în lichidare, până la absolvirea programelor de studii universitare de licenţă de către toţi studenţii înmatriculaţi, personalul urmând a fi preluat în cadrul noilor structuri.

Potrivit proiectului de act normativ, MAI va putea realiza masterate profesionale destinate exclusiv persoanelor care au absolvit studii universitare de licenţă în specializări necesare MAI.

'Prin acest demers se creează premisele unor mecanisme de reducere a deficitului de personal înalt specializat, soluţia preconizând acordarea gradului profesional/militar şi repartizarea absolvenţilor în structurile MAI. Asigurarea calităţii acestor programe de studii reprezintă unul dintre principalele obiective ale procesului de reorganizare a Academiei de Poliţie', se arată în nota de fundamentare a proiectului supus dezbaterii publice.

Potrivit sursei citate, se vor elimina studiile universitare de doctorat organizate la nivelul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza'. Programele de studii doctorale aflate în desfăşurare se continuă, până la finalizare, conform programelor individuale de cercetare ştiinţifică, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel