Curtea Constituţională a României (CCR) discută, marţi, sesizarea PNL, USR, PMP şi a Pro România asupra legii privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Sesizarea a fost depusă de 104 deputaţi de la PNL, USR, PMP şi Pro România, cu referire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Semnatarii sesizării precizează că, potrivit expunerii de motive, scopul legii este "revenirea la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean, mai aproape de contribuabili, astfel putând spera în îmbunătăţirea atât a ratei de colectare cât şi a relaţiei cu plătitorii de taxe şi impozite", în esenţă în considerarea faptului că "performanţele organului fiscal central, raportat şi la eşecul implementării proiectului de reformare, nu justifică menţinerea unui palier administrativ suplimentar, cel regional, costisitor în termeni de cheltuieli bugetare şi generator de distorsiuni şi de mari întârzieri în reacţie pe lanţul informaţional până la veriga finală, contribuabilul".
Aceştia arată că nici expunerea de motive şi nici propunerea legislativă nu conţin informaţii referitoare la sursa de finanţare a măsurilor propuse, iar actul normativ a fost adoptat în lipsa fişei financiare impuse de legislaţie.
"Considerăm că ţine de domeniul evidenţei că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are implicaţii bugetare, în condiţiile în care, (...) potrivit art. II pct. 4, referitor la art. 10 alin. (2) din OUG nr. 74/2013, cele 8 direcţii generale regionale se vor diviza în 42 de direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (...) Considerăm că Legea (...), având ca obiect principal reorganizarea prin divizare a celor opt direcţii regionale ANAF, este neconstituţională în ansamblu, întrucât a fost adoptată fără stabilirea sursei financiare", se mai precizează în sesizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu