Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 15 iulie, de la ora 18:00 și duminică, 16 iulie, de la ora 11:00, spectacolul „Scufița Roșie” de Jöel Pommerat (Franța), în regia lui Diego Aramburo (Bolivia).
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 15 iulie, de la ora 18:00 și duminică, 16 iulie, de la ora 11:00, spectacolul „Scufița Roșie” de Jöel Pommerat (Franța), în regia lui Diego Aramburo (Bolivia). Spectacolul va fi prezentat în regim de repetiție cu publicul, intrarea fiind gratuită în limita locurilor disponibile. Premiera spectacolului va avea loc în deschiderea celei de-a III-a ediții a Festivalului Tânăr de la Sibiu (9 – 15 octombrie 2017).
Chiar dacă oficial stagiunea de teatru s-a închis, actorii Teatrului „Gong” din Sibiu pregătesc o nouă producție pentru publicul tânăr. Invitat pentru prima dată în România, regizorul bolivian Diego Aramburo a acceptat provocarea de a monta în premieră națională textul scris de Jöel Pommerat și creează un spectacol modern, ce redefinește conceptul de teatru de animație printr-o abordare eclectică și energizantă cu actori la vedere.
Considerat unul dintre cei mai bine cotați regizori de teatru ai momentul, Jöel Pommerat pornește de la textul Fraților Grimm pentru a aduce povestea originală în zilele noastre implicând trei femei din trei generații diferite. „Doream să scriu propria-mi versiune a poveștii, să redau în mod simplu diferitele etape ale parcursului acestei fetițe de la țară, care pleacă de la bunica sa și întâlnește un lup. Să redau aceste personaje și aceste momente în cea mai clară lumină a simplității și veridicității lor. Cu multa concretețe. Raportarea atât la natură, cât și la animalitate, a se înțelege la bestialitate, mi s-a părut esențială. Ceea ce voiam să scot în evidență sunt natura și animalul, în ceea ce au periculos, misterios sau imprevizibil, dar și în ceea ce au frumos și minunat, fascinant și dezirabil. Raportarea la frică este primordială în această poveste și, în general, în viața unui copil. După părerea mea, a aborda cu copiii problema fricii înseamnă, în același timp, a aborda și celălalt versant al acestei emoții, care este dorința.”, mărturisește regizorul – dramaturg în textul publicat la editura Actes Sud – Papiers, colecția Heyoka Jeunesse.
Construit pe muzica lui Bobo Burlăcianu, spectacolul de la Sibiu se bucură de inovațiilor unei echipe tinere de creatori ca Mihai Păcurar (decor, costume și video) și Oana Micu (păpuși și costume). Din distribuția spectacolului fac parte actorii Alina Mișoc, Claudiu Fălămaș, Raluca Silvia Pavel și Mihaela Grigoraș. Textul original a fost tradus special pentru Teatrul Gong din Sibiu de dramaturgul Mihaela Michailov. Spectacolul – repetiție din acest weekend va avea o durată de 45 de minute și este interzis copiilor cu vârsta sub 5 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu