Virgil Guran (PNL) și Marius Budăi (PSD) au avut un schimb dur de replici la Antena 3. Moderatorul Oana Zamfir a încercat să-i calmeze pe cei doi.
Cei doi reprezentanți ai PNL și PSD au avut un dialog care s-a aprins în momentul discuției pe tema bugetului de stat, respectiv din ce bani vor avea loc creșterile de alocații și de pensii. Marius Budăi a subliniat care sunt sursele de finanțare, precum și împrumuturile record ale Guvernului PNL. Virgil Guran i-a zis că alocațiile nu au fost prinse în buget. Acesta a adus în discuție și efectele nefaste ale pandemiei asupra economiei.
Virgil Guran: Noi am promis că va fi motorina și benzina mai ieftină. Ceea ce s-a și întâmplat...
Marius Budăi: Eh, haideți...
Virgil Guran: Păi, ne uităm la prețuri, la pompă...
Oana Zamfir: Să știți că prețul la pompă este așa pentru că a scăzut și barilul în lume. Nu vă lăudați cu asta!
Virgil Guran: Stați puțin. Acest lucru duce la creștere economică. Când ai cheltuieli de transport mai mici... se resimt în creștere economică. Este o gândire mai amplă. Probabil, unii nu au înțeles asta!
Marius Budăi: Vă rog să vă cereți scuze! Totul până la insulte! Nu vă las să vorbiți până nu vă cereți scuze! Cum adică să fim atât de proști să nu înțelegem gândirile ample? Cum puteți vorbi așa ceva?
Virgil Guran: Eu nu am spus asta!
Marius Budăi: Ați spus că unii nu înțeleg...
Virgil Guran: Dacă vă simțiți... printre cei care nu înțeleg...
Oana Zamfir: Vă rog să nu intrați în acest registru! Din respect pentru telespectatori, nu vă încăierați în fața acestora.
Apoi, cei doi au vorbit unul peste altul câteva zeci de secunde. Oana Zamfir a pus capăt discuției și i-a rugat pe colegii din regie să oprească discuția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu