EXCLUSIV  Repornirea economiei. Profesorul Coșea: OPORTUNITATE, dacă guvernanții au minte!

Profesorul Mircea Coșea a explicat, pentru cititorii DC News, cum își poate reveni economic România după criza Covid-19.

'Speranța este ca economia să fie repornită de ceea ce se numește economia de subantepriza. România este o țară cu o astfel de economie. Dacă vom primi contracte sub subantepriză de la marile societăți industriale, de transport sau de comunicații din alte țări occidentale, fenomenul de antrenare va fi și la noi' a spus profesorul Mircea Coșea.

Comportamentul băncilor

'Un alt element important este comportamentul băncilor. Acum, în toată lumea este o preocupare importantă pentru crearea unor posiibilități de lichidități accesibile, precum zic americanii. Adică să poți să iei lichidități de la bancă mai facil ca înainte. Acest fapt înseamnă și o reducere a dobânzilor, care se va întâmpla mai greu, mai ales în România, deoarece sistemul bancar din țara noastră practică dobânzi peste media europeană. Prin urmare, goana după capital va fi o chestiune care va opri anumite operațiuni să se dezvolte foarte mult, respectiv cele care fac importuri' a menționat profesorul Mircea Coșea.

Importurile vor deveni scumpe. Marea oportunitate

'Importurile vor deveni scumpe. Prin urmare, aceasta este o mare oportunitate dacă guvernanții au minte și vor sprijni producția internă. Importurile, în principal cele de alimente, se vor scumpi! În urma acestui fapt, va trebui, dacă se dorește, o promovare a producției locale. Însă aici avem mari dificultăți cu importul de carne și trebuie luate măsuri rapide! Trebuie să se ia măsuri urgente și pentru un sistem de activitate care să susțină acest lucru. Consumerismul va avea de suferit în domenii pe care astăzi le considerăm foarte active, dar care vor scădea. În principal, este vorba despre consumerismul pentru cheltuieli extraeconomice și anume turism, modă, vacanțe etc.' a explicat profesorul Coșea.

VEZI ȘI În ce să investim în timpul pandemiei. Profesorul Coșea, RECOMANDARE pentru românii care au economii

Ce se întâmplă pe plan extern

'Mă îngrijorează situația unor țări, respectiv China și Rusia, care vor avea de suferit. China va fi supusă unui proces de delocalizare. Țările europene importante și SUA își vor retrage industriile de care au devenit dependente acum din China, India. Sunt deja mișcări importante în acest sens, uitați-vă, de exemplu, în Franța condusă de Macron. China va pierde accesul la tehnologie înaltă. Revenirea la prețul mare al petrolului nu o văd posibilă în viitor. Această perioadă a dus la dezvoltarea foarte puternică în SUA și în Germania a industriei auto pe alternative de petrol și diesel. Va crește foarte rapid producția și consumul de automobile hybrid/electric. China își va reduce ritmul de dezvoltare, este un lucru cert!'

'Vor avea găuri în buget și Rusia și țările arabe care trăiesc din petrol. Îmi e teamă de faptul că, așa cum s-a mai întâmplat în istorie, vor încerca să le umple și să destabilizeze anumite țări prin declanșarea de revolte, războaie locale sau zonale. Deja se aprind niște lucruri prin Iran, zona Asiei de Sud-est. China va încerca astfel de lucruri în Taiwan, precum și cu insulele disputate cu Rusia. Este o măsură importantă de ieșire din criză pentru că populației lumii i se dă o altă capră negră, iar economia se menține, în general, prin promovarea industriei de armament.' a adăugat profesorul Coșea.

Nu avem niciun program!

'Problema este în România! Nu avem niciun program! Toate lucrurile care se discută la Guvern și în opoziție sunt niște elemente de supraviețuire, nu de dezvoltare! Apreciez o afirmație a ministrului Economiei, care spunea că ar trebui să avem alte priorități de dezvoltare industrială. Asta cred și eu! Producția noastră de bază de legume-fructe în această vară/toamnă este și ea sub semnul întrebării. Nu s-a reglementat niciun fel de politică de selectare și prelucrare a acestor produse.'

VEZI ȘI Revenire economică. Coșea critică entuziasmul lui Cîţu: Nu pot accepta această idee

Cum afectează seceta economia

'Vom avea pierderi pe câmp, dar seceta care este acum nu o dramatizez! S-au făcut calcule care spun că România nu va avea lipsă de cereale. Important este ce facem cu ele! Dacă vom exporta în continuare porumb în Spania pentru a importa carne de porc, atunci sigur că problemele vor rămâne pe termen lung! Cu alte cuvinte, cinic vorbind, această criză face o anumită 'primenire'. Cei care nu vor putea relua activitatea pe alte baze vor dispărea, dar aceasta este și o oportunitate de reamenajare pentru restructurare a economiei. Însă nu sunt partizanul acestui scenariu dramatic în care vom muri de foame!' a concluzionat profesorul Mircea Coșea, pentru DC News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel