Jocurile Loto 6/49 şi Joker vor avea reporturi cumulate de peste 4,5 milioane de euro la extragerea de joi, 11 ianuarie
Conform unui comunicat de presă al Loteriei Române, la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 23,20 milioane de lei (peste 4,66 milioane de euro), iar la Noroc s-au cumulat premii totale ce trec de 7,58 milioane de lei (peste 1,52 milioane de euro).
De asemenea, la categoria I a jocului Joker se consemnează un report ce depăşeşte 22,54 milioane de lei (peste 4,53 milioane de euro), în timp ce la categoria a II-a este în joc un report în valoare de circa 127.600 de lei (aproximativ 25.600 de euro).
Potrivit sursei citate, la Noroc Plus, la categoria I, reportul este de 97.200 de lei (peste 19.500 de euro), iar la Loto 5/40, la categoria I, valoarea reportului este de peste 562.900 de lei (aproape 113.000 de euro), timp în care la categoria a II-a se înregistrează un report ce 'sare' de 37.000 de lei.
Totodată, la Super Noroc se află în joc un report cumulat în valoare de peste 24.900 de lei. Joi, 11 ianuarie, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la duminică, 7 ianuarie, Loteria Română a acordat 24.405 de câştiguri în valoare totală de peste 1,83 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu