Reportaj DC News de la inaugurarea de către Vulcan a primei stații LNG și BioLNG din România realizat la Pecica, județul Arad / video

Reportaj VULCAN
Reportaj VULCAN

Vineri, 15 noiembrie 2024, începând cu ora 13.00, DC News va difuza reportajul despre inaugurarea de către Vulcan a primei stații LNG și BioLNG din România realizat la Pecica, județul Arad.

Reportajul va fi difuzat pe DCNews TV, DC Business și DCNews, dar și pe paginile de Facebook ale acestora și pe canalul de youtube DCNews.

Vulcangas România, o subsidiară a Società Italiana Gas Liquidi Spa – Grupul Vulcan, a inaugurat prima stație de alimentare din România cu Gaz Natural Lichefiat (LNG) și BioLNG (inclusiv CNG și BioCNG).

Situată în orașul Pecica, județul Arad, această nouă infrastructură reprezintă un început pentru un transport de mare tonaj mai curat și sustenabil în țară, un pas către o decarbonizare reală și pragmatică a transportului greu și comercial.

Stația Vulcan din Pecica marchează un prim pas crucial în cadrul unei strategii prin care Grupul Vulcan se angajează să realizeze un coridor de stații LNG și BioLNG în România, urmând să construiască alte două stații, una la București, într-o stație OMV Petrom, cu care au un parteneriat pentru dezvoltarea LNG și BioLNG în transport, și alta la Constanța, la portul de la Marea Neagră.

În cadrul inaugurării, au luat parte și reprezentanți ai Guvernului României, ai Parlamentului României, ai Ambasadei Italiei în România, ai Consiliului Județean Arad, ai Primăriei Pecica dar și ai Federației Patronale Petrol și Gaze

Costantino Amadei, Director General al Vulcangas România, a declarat:

“Prin această investiție, Grupul Vulcan crede ferm în potențialul României. Țara este un hub logistic important la nivel european și, prin urmare, nu putea lipsi o rețea de stații LNG și Bio-LNG pe teritoriul său. România va fi, de asemenea, un punct de referință pentru producția de biometan lichid și gazos pentru Europa de Sud-Est, datorită marii cantități de materie primă agricolă care permite producția de biometan gazos și lichid.”

Grupul Vulcan a devenit recent membru al FPPG în România (Federația Patronală Petrol și Gaze). În colaborare cu FPPG, Vulcan participă activ într-un grup de lucru dedicat dezvoltării unei legislații în România, conform directivei REPowerEU, pentru a stimula crearea de instalații de producție de biometan, atât gazos cât și lichid, și pentru a promova utilizarea biometanului ca un combustibil sustenabil pentru sectorul transporturilor și în industrie. Această inițiativă are ca scop să impulsioneze decarbonizarea, încurajând utilizarea resurselor regenerabile în sectorul energetic și de transport.

Deschiderea acestor stații de alimentare este în conformitate cu intrarea în vigoare a regulamentului ETS2, prevăzut pentru 2025, cu activități de monitorizare și raportare a emisiilor. Acest regulament introduce un sistem de tranzacționare a cotelor de emisii pentru transportul rutier și alte sectoare, având scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Inițiativa noastră anticipează aceste cerințe, oferind soluții energetice sustenabile în conformitate cu viitoarele reglementări europene.

Introducerea stațiilor de alimentare pentru LNG și BioLNG reprezintă un pas concret către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor. Aceste combustibili oferă o soluție mai curată comparativ cu combustibilii tradiționali, contribuind la îmbunătățirea calității aerului și susținerea obiectivelor de mediu ale României.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel