Reproșul lui Iliescu pentru Ponta: A făcut imprudența să...

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, susține că prim-ministrul Victor Ponta a făcut miercuri-seară la RTV o "imprudență", apreciind că "tinerețea" premierului este de vină pentru asta."El a făcut imprudenţa să se pronunţe, trebuia să se abţină", a declarat Ion Iliescu referindu-se la declaraţiile de miercuri seară ale premierului Victor Ponta referitoare la demiterea procurorului Lucian Papici, potrivit Mediafax. Potrivit președintelui de onoare al PSD, premierul Ponta trebuia doar "să dea informaţia", adică să spună că lui Papici i-au expirat mandatele, că e treaba procurorului general şi că el nu se amestecă în justiţie. "Şi asta, fără comentarii. Aici, tinereţea...", a mai spus Ion Iliescu. Invitat, miercuri-seară, în studioul România TV, premierul Victor Ponta a precizat că Lucian Papici nu a fost demis din funcția de șef al Secției I din DNA, ci i s-au terminat mandatele de şef și că acesta va fi simplu procuror. De asemenea, prim-ministrul a menționat și că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut "dosare politice". "Am mai văzut o chestie, când veneam încoace...Nu ştiu cine a fost demis. Papici, marele băsist, morărist, macoveist (...) Propaganda asta a lui Macovei şi toţi macoveiştii. Dom'le, nu a fost demis, i s-au terminat mandatele, a avut două mandate. Şi Băsescu îşi termină mandatele. Ce facem, îl ţinem şi pe Băsescu, şi pe Papici, şi pe Morar, că moare ţara fără Papici, Morar şi Băsescu? Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi de-ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă Băsescu - a avut două mandate, amândouă de trei ani, şase ani. Aşa spune în lege, nu ai voie să ai mai mult de două mandate. I s-a terminat mandatul, stă şi el procuror simplu, că nu l-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul?”, a declarat premierul Victor Ponta. De asemenea, premierul a afirmat că  îşi menţine afirmaţia potrivit căreia Daniel Morar, Lucian Papici şi alţii au făcut dosare politice când au pus oamenii să jure pe Biblie că au fost la referendum: "Eu susţin în continuare că Daniel Morar cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anul trecut, când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică".  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel