Reptilă marină din perioada dinozaurilor, necunoscută anterior, descoperită în China

Seceta severă oferă noi dovezi ale existenței dinozaurilor. Mai multe urme au fost descoperite în urma temperaturilor record / Foto: Pixabay, de Dariusz Sankowski
Seceta severă oferă noi dovezi ale existenței dinozaurilor. Mai multe urme au fost descoperite în urma temperaturilor record / Foto: Pixabay, de Dariusz Sankowski

Fosila unei reptile marine din perioada dinozaurilor, necunoscută anterior, a fost descoperită în China.

A fost descoperită fosila unei reptile marine din perioada dinozaurilor, necunoscută anterior. Paleontologi chinezi anunță că au identificat fosila în sudul Chinei, informează Agerpres, citând Xinhua.

Studiul, publicat joi în jurnalul PeerJ, descrie mai multe oase de vertebrată descoperite în calcar, în regiunea autonomă Guangxi Zhuang din sudul Chinei.

VEZI ȘI: O nouă specie de țestoasă, care a supraviețuit asteroidului responsabil de extincția dinozaurilor, a fost descoperită în Transilvania

Reptila marină, o posibilă rudă a ihtiozaurilor



Cercetătorii de la Universitatea de Geoştiinţe din China şi de la Muzeul Dinozaurilor Philip J. Currie din Canada au confirmat că rămăşiţele aparţin unei reptile marine, posibil o rudă a ihtiozaurilor.

Ihtiozaurii au trăit în mare parte a Erei Mezozoice (cu 251 milioane până la 65,5 milioane de ani în urmă). Ei au avut o populaţie abundentă şi diversă în special în Triasic şi Jurasic, prima, respectiv a doua perioadă a Mezozoicului, când dinozaurii erau vieţuitoarele dominante pe Pământ.

Fosila include doar partea din faţă a scheletului trunchiului, inclusiv unele vertebre şi coaste, un os de membru şi oase abdominale (gastralia).

VEZI ȘI: Cercetătorii români au descoperit cea mai mare FOSILĂ de biban de mare

Cercetătorii au denumit-o Baisesaurus robustus



Cercetătorii au comparat fosila cu alte reptile marine din Triasicul timpuriu şi, în cele din urmă, au concluzionat că rămăşiţele aparţin unei specii necunoscute anterior. Cercetătorii au denumit-o Baisesaurus robustus, potrivit studiului.

Se estimează că această reptilă marină descoperită recent avea aproximativ trei metri lungime. Prin urmare, era semnificativ mai mare comparativ cu alte reptile asemănătoare ihtiozaurilor din Triasicul timpuriu din China.

De asemenea, structura fosilei, mai robustă decât cea a semenilor săi, sugerează abilităţi deosebite pentru înot, posibil pentru migraţii pe distanţe lungi de-a lungul extremităţii estice a unui ocean străvechi, după cum se menţionează în studiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel