Guvernul Republicii Moldova, condus de Natalia Gavrilița, a primit votul de încredere al Parlamentului.
Publicitate
Parlamentul Republicii Moldova a dat vineri votul de încredere guvernului condus de Natalia Gavriliţă, şefa noului guvern nominalizată de preşedinta Maia Sandu, transmite presa de peste Prut, citată de Agerpres.
Guvernul a primit 61 din cele 101 de voturi ale legislativului de la Chişinău, toate voturile pentru venind din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). BCS și Partidul Șor nu au susținut noul Guvern.
„Săptămâna viitoare vom avea primele ședințe de Guvern și promitem să începem cu curățirea instituțiilor de stat. Vom numi în funcții persoane integre și profesioniste. Știm ce avem de făcut, sarcina e clară. Nu va fi ușor, dar ne vom isprăvi”, a declarat premierul Natalia Gavrilița., scrie Jurnal.md.
Natalia Gavriliţă şi-a prezentat în plenul parlamentului programul de activitate şi lista cabinetului său de miniştri. Ea a declarat că Programul "Moldova vremurilor bune" include printre priorităţi reforma justiţiei, curăţarea instituţiilor corupţie, atragerea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă bine plătite, reducerea sărăciei şi creşterea pensiilor, potrivit Radio Chişinău.
Natalia Gavriliţă a vorbit şi despre problemele cu care se confruntă ţara: migraţia şi scăderea natalităţii, infrastructură rea, sistemul de educaţie şi sănătate precar. De asemenea, ea s-a referit la promovarea politici externe active şi întreprinderea paşilor necesari pentru aderarea ţării la UE.
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au criticat dur programul de guvernare propus de Natalia Gavrilița și au anunțat la începutul ședinței că nu vor susține viitorul Guvern.
„Toți vrem bine pentru Moldova. Programul amintește de rapoartele ONG-urilor unde sunt statistici, dar nu sunt soluții. Nu e clar care va fi structura bugetului, sursele de finanțare. Ce va fi cu infrastructura, cu drumurile. În program sunt indicate multe politici de politică externă, dar candidatul la funcția de ministru de Externe a anunțat recent într-un interviu doar NATO și UE. Sunteți într-o echipă. Ne cunoaștem cu doamna Gavriliță nu de un an. V-ați uitat cu ce program ați venit astăzi sau ce vi s-a dat aici?”, a declarat deputatul comunist Oleg Reidman care a vorbit în limba rusă.
„Mulți membri din Guvernul Gavrilița au fost la guvernare, dar când critică trebuie să se uite în oglindă. În program nu este reflectată instituția familiei, nu sunt pomenite valorile familiei. Nu e clar câți vor beneficia de pensia minimă de 2 mii e lei.”, a spus și socialistul Vladimir Odnostalco.
La alegerile parlamentare din 11 iulie PAS a obţinut o majoritate de 63 din cele 101 de mandate în legislativ, în timp ce blocul socialiştilor şi comuniştilor are 32 de mandate, cele 6 mandate rămase revenind partidul Şor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu