Republica Moldova, exerciţii militare în apropierea regiunii separatiste Transnistria

Republica Moldova, exerciţii militare în apropierea regiunii separatiste Transnistria / Foto: Facebook Ministerul Apărării al Republicii Moldova
Republica Moldova, exerciţii militare în apropierea regiunii separatiste Transnistria / Foto: Facebook Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Republica Moldova a început un exerciţiu militar în apropierea regiunii separatiste Transnistria.

Republica Moldova a început un exerciţiu militar în apropierea regiunii separatiste Transnistria, care este controlată de trupele ruse, a anunţat Ministerul Apărării de la Chişinău, transmite Agerpres, citând DPA.

Exerciţiile vor dura până vineri, iar vehiculele militare au fost deja puse în mişcare, potrivit ministerului.

Guvernul pro-occidental al Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina şi se străduieşte să adere la Uniunea Europeană, se consideră ameninţat de Rusia, reaminteşte DPA.

Joi, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova. Totodată, săptămâna trecută, UE a predat armatei naţionale a Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie, vehicule de teren, detectoare de mine, drone şi generatoare de energie electrică, a raportat mass-media.

Foto: Facebook Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Rusia a avertizat Moldova să nu încerce să recupereze Transnistria prin forţă



Reamintim că Rusia a avertizat în repetate rânduri conducerea Republicii Moldova să nu încerce să recupereze Transnistria prin forţă. Controale stricte de securitate sunt acum în vigoare la aeroportul internaţional din capitala Chişinău pentru a preveni posibila intrare a luptătorilor ruşi în ţară.

În tot acest timp, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri o strategie de securitate naţională pentru prima dată în 12 ani, care include şi o creştere a cheltuielilor pentru apărare. Preşedinta Maia Sandu că acesta este un pas major înainte în consolidarea securităţii şi stabilităţii ţării.

"Astăzi avem de-a face cu două ameninţări majore la adresa securităţii naţionale: politica agresivă a Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre şi a lumii în ansamblu şi corupţia adânc înrădăcinată în Moldova", a spus Sandu. Strategia ar ajuta, de asemenea, procesul de integrare europeană a ţării, a adăugat ea. 

Reamintim că Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a solicitat aderarea la Uniunea Europeană la începutul anului 2022 şi a fost desemnată oficial ţară candidată în iunie anul trecut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel