Republica Moldova intră în STARE DE URGENȚĂ. Restricții DURE

Republica Moldova intră în stare de urgență până pe 15 ianuarie 2021. Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a decis instituirea unor măsuri dure.

Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a decis instituirea stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul țării în perioada 30 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul unei noi ședințe a CNESP, condusă de premierul Ion Chicu.

„Am ajuns la un număr mare de cazuri zilnice și această evoluție este îngrijorătoare. Din păcate, în lume, în regiune, dar și la noi continuă răspândirea acestei epidemii. De aceea, ne propunem să venim cu un set de măsuri restrictive, coordonate cu specialiștii din domeniu, care vor contribui la stăvilirea răspândirii pandemiei”, a spus premierul

Ministrul Viorica Dumbrăveanu a raportat că la situația de astăzi, total sunt confirmate 102 894 cazuri, dintre care 10 880 sunt cazuri active, sunt înregistrate 3499 de persoane spitalizate, în terapie intensivă – 253 de persoane, conectate la sistemul de ventilare – 52 de persoane. Spitalele sunt ocupate în proporție de 90% în municipiul Chișinău, iar în raioanele țării – 85%. Într-o săptămână va fi activat încă un spital din municipiul Chișinău cu o capacitate de 260 de locuri pentru pacienții cu profil COVID.

Republica Moldova deja a recepționat lotul de 100 mii de vaccinuri antigripale, în ceea ce privește vaccinul anticovid, MSMPSF coordonează cu OMS și Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizări posibilitatea livrării vaccinului pentru 20% din populația țării noastre. Totodată, Banca Mondială este disponibilă să finanțeze statele, în scopul asigurării cu vaccinuri anticovid.

Premierul Ion Chicu cere ajutor extern

Premierul Ion Chicu a menționat că s-a adresat prim-miniștrilor din statele baltice, Letonia și Lituania cu rugămintea ca să distribuie o parte din cotele de vaccinuri pe care le vor primi în cadrul UE și Republicii Moldova: „De asemenea, voi discuta și cu omologul meu din Ungaria, colegii din România și Federația Rusă ca aceste vaccinuri să fie livrate și Republicii Moldova, pe măsura în care vor trece toate testările și aprobările”.

Totodată, pentru motivarea populației să doneze sânge și plasmă convalescentă COVID-19, care, potrivit specialiștilor, este eficientă în tratarea pacienților infectați, prim-ministrul Ion Chicu a solicitat să fie pregătit Amendamentul pentru remunerarea financiară cu 3000 de lei a donatorilor de sânge pentru bolnavii de COVID, care să fie aprobat în următoarea ședință a Guvernului.

Ce restricții vor intra în vigoare

În scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19, CNESP a decis interzicerea activității cluburilor de noapte (discoteci, karaoke, disco-baruri), începând cu data de 28 noiembrie 2020. Totodată, din 30 noiembrie, restaurantele, barurile și cafenelele vor putea activa până la orele 22.00. Unităților de alimentație publică le va fi interzisă activitatea în intervalul 22:00-07:00.

În perioada stării de urgență în sănătate publică, se va interzice organizarea și desfășurarea conferințelor științifice, competițiilor sportive, olimpiadelor cu prezența fizică a persoanelor. De asemenea, nu se va permite prezența spectatorilor în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte sau caselor de cultură. În același timp, instituțiile publice și cele private vor stabili un regim special de muncă, fiind atras la serviciu doar personalul strict necesar pentru a asigura funcționalitatea întreprinderilor. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, va trebui să fie asigurată munca la distanţă.

Totodată, orarul de călătorie al transportul public, inclusiv numărul de unități de transport va fi ajustat după necesitate în orele de vârf. Conducătorii auto, taxatorii și pasagerii vor fi obligați să poarte măști de protecție pe parcursul călătoriei.

Se va admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, și evenimentelor festive, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, fiind respectate măsurile de sănătate publică și întocmite obligatoriu listele de evidență epidemiologică a evenimentului, informează Deschide.md.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel