Republica Moldova, pe muchie de cuțit. "Gata, locuri în spitale nu mai sunt"

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Spitalele din Republica Moldova se confruntă cu o insuficiență de locuri pentru bolnavii de Covid-19.

Din cauza creșterii alarmante a numărului de noi cazuri COVID, spitalele din Republica Moldova au rămas practic fără locuri pentru pacienții infectați cu coronavirus, scrie Jurnal.md. Spitalele din majoritatea județelor funcționează la capacitate maximă. Unele sunt deja pline cu pacienți COVID, altele au doar câteva locuri disponibile. Un exemplu este spitalul raional Ștefan Vodă, unde în cadrul secției pentru bolnavii de Covid există 16 locuri. Toate sunt ocupate. La fel sunt ocupate și locurile din secția de reanimare și triere.

„Astăzi avem o ședință cu reprezentanții Consiliului raional. Sperăm să identificăm noi spații pentru bolnavii de Covid. Vin tot mai mulți bolnavi, am telefonat la Căușeni să-i repartizăm pe unii acolo. Ne-au spus că secția este plină. Am telefonat la Anenii Noi. Au 40 de locuri și ne-au spus că au deja 46 de bolnavi. Situația este critică peste tot”, susține Anatolie Gorilă, director adjunct al spitalului raional din Ștefan Vodă.

Ala Nemerenco, fost ministru al Sănătății, susţine că situaţia privind evoluţia răspândirii COVID-19 în Republica Moldova este atât de gravă încât pacienții care au nevoie de spitalizare sunt trimiși acasă.

"Gata. Locuri în spitale nu mai sunt. Centrul COVID confirmă boala și trimite acasă. Nu mai contează vârsta, comorbiditățile, nimic. Acasă. Selecție naturală în Moldova, la care s-a ajuns datorită autorităților. Îmi închipui situația medicilor care trebuie să ia aceste decizii - cine în spital, cine acasă. Nu mă refer la cazurile ușoare. Mă refer la cele care trebuie tratate doar în spital. Bună dimineața, Moldova. Ai ajuns!", a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.

Gata. Locuri în spitale nu mai sunt. Centrul COVID confirmă boala și trimite acasă. Nu mai contează vârsta,...

Publicată de Ala Nemerenco pe Luni, 5 octombrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel