Urmărește emisiunea live


Republica Moldova: Premierul Maia Sandu efectuează o vizită oficială în SUA

Şefa guvernului de la Chişinău, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Statele Unite ale Americii în zilele de 18 şi 19 septembrie, informează un comunicat al executivului moldovean remis marţi AGERPRES.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform programului vizitei, Maia Sandu urmează să aibă o întrevedere miercuri cu secretarul de stat american Mike Pompeo cu care va aborda priorităţile privind consolidarea dialogului strategic dintre Republica Moldova şi SUA.

De asemenea, programul acestei vizite mai include o serie de întrevederi cu oficiali americani de rang înalt, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA, dar şi cu cetăţeni moldoveni stabiliţi la Washington.

În vizita sa în SUA, prima de la instalarea în funcţie în iunie, premierul Maia Sandu va fi însoţită de o delegaţie oficială din care fac parte, între alţii, ministrul de interne Andrei Năstase, vicepremier, ministrul de externe Nicu Popescu, ministrul pentru afacerile europene şi integrarea europeană Natalia Gavriliţa şi ministrul finanţelor Vladislav Kulminski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel