Republica Moldova, reacție la comentariile Mariei Zaharova: E dreptul nostru suveran de a decide cum numim limba și nu acceptăm lecții de istorie

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a reacționat la mesajul Mariei Zaharova privitor la limba vorbită în Republica Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a reacționat la comentariul purtătorului de cuvânt al MID-ului de la Moscova, Maria Zaharova, cu privire la limba vorbită în Republica Moldova, conform Deschide.

„Declarațiile reprezentantei oficiale a ministerului rus de Externe reprezintă o ingerință în treburile interne ale Republicii Moldova. Este dreptul nostru suveran de a decide cum numim limba pe care o vorbim și nu acceptăm lecții de istorie. Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerințe în treburile interne ale țării noastre“ a notat Ministerul de Externe de la Chișinău.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, s-a arătat deranjată de opinia diplomației române care a salutat „limba română“ în legislația națională a Republicii Moldova, calificând decizia Parlamentului ”restabilire a adevărului științific”. Într-o postare pe Telegram, Zaharova, a insistat pe „moldovenizarea“ Republicii Moldova, acuzând România de ocuparea Basarabiei până în 1940.

CITEȘTE ȘI     -    Aurescu vs. Zaharova. Chirieac: De aceea și-a permis golănia respectivă, dar ceea ce a spus domnul Aurescu este adevărat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel