Respingere Sylvie Goulard. Thierry Breton, propus de Macron pentru comisar european

Emmanuel Macron FOTO Agerpres
Emmanuel Macron FOTO Agerpres

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a propus pe Thierry Breton, actualul preşedinte-director general al grupului de servicii informatice Atos şi fost ministru ale economiei, pentru postul de comisar european din partea Franţei, a anunţat joi Palatul Elysée, la două săptămâni după respingerea lui Sylvie Goulard de către Parlamentul European, transmite AFP. 

'Preşedintele Republicii i-a transmis Ursulei von der Leyen, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, propunerea sa de numire a lui Thierry Breton ca membru al Comisiei Europene', a comunicat Palatul Elysée. Pentru Paris, obiectivul principal, acela al păstrării amplului portofoliu obţinut pentru comisarul francez - politica industrială, piaţa internă, societate digitală, apărare şi spaţiu - a fost atins, preşedinţia de la Elysée precizând că Emmanuel Macron a primit asigurări în acest sens de la Ursula von der Leyen.

'Ceea ce mă interesează este portofoliul! M-am bătut pentru un portofoliu!', a declarat Macron atunci când a aflat cu iritare despre respingerea lui Sylvie Goulard la 10 octombrie. Potrivit preşedinţiei franceze, viitoarea preşedintă a Comisie a aprobat deja noua propunere a lui Macron. Emmanuel Macron şi Ursula von der Leyen 's-au pus de acord asupra acestui profil după o discuţie anterioară. Dacă propunem acest candidat, o facem pentru că este potrivit', a subliniat preşedinţia de la Elysée.

'Thierry Breton are competenţe solide în domeniile acoperite de acest portofoliu, mai ales industrie şi digital, pentru că a fost ministru al economiei (sub preşedinţia lui Jacques Chirac, n. red.) între 2005 şi 2007, având în responsabilitate industria. A fost de asemenea PDG al unor mari grupuri industriale şi din sectorul de apărare (Thomson, France Télécom, Atos) şi se bucură de o reputaţie de solidă de om de acţiune', a mai indicat preşedinţia franceză. Breton a fost cel care, numit la şefia societăţii France Télécom puternic îndatorate, a redresat-o, reducând costurile, şi a condus-o spre privatizare.

Pentru a lăsa timp celor trei state membre ale căror propuneri de comisari au fost respinse în comisii ale PE - Franţa, România şi Ungaria - să prezinte noi nume, intrarea în funcţie a noului executiv al UE a fost amânată cu o lună, pentru 1 decembrie, aminteşte AFP, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel