Agenția Națională Antidrog a explicat pentru DC NEWS ce este scopolamina, o substanță toxică care afectează memoria şi orientarea.
În România, problemele asociate drogurilor sunt în creștere, iar consumul de substanțe interzise este din ce în ce mai des identificat și în rândul adolescenților. Deși cu toții știm despre canabis, heroină sau cocaină, alt drog este considerat a fi cea mai periculoasă substanță din lume. Este vorba despre burandanga, sau scopolamina, cunoscută și sub denumirea de "Respirația Diavolului", învinuită pentru mii de infracțiuni din America de Sud.
Experții spun că dacă ajungi să consumi acest drog, te vei afla într-o stare asemănătoare unui zombi, în care vei face orice pentru atacatorul tău, de la golirea contului bancar până la apăsarea pe trăgaci împotriva cuiva. Se spune că această substanță este folosită de către mulți criminali pentru că elimină liberul arbitru al unei persoane, pentru a agresa victime sau a le jefui. În acest context, DC NEWS a încercat să afle mai multe despre drogul numit "Respirația Diavolului" și a transmis o solicitare către Agenția Națională Antidrog, în care am cerut mai multe informații despre scopolamina.
Agenția Națională Antidrog a precizat pentru DC NEWS că scopolamina este o substanță toxică care poate fi găsită în frunzele şi semințele anumitor plante, dar poate fi sintetizată şi pe cale artificială. Atunci când este consumată în cantități mari, aceasta poate crea confuzie, agitație și halucinații.
"Referitor la solicitarea dumneavoastră transmisă Agenţiei Naționale Antidrog (ANA), înregistrată cu nr. 3914665 din 11.03.2024, vă comunicăm următoarele: Scopolamina este o substanță toxică care poate fi găsită în frunzele şi semințele anumitor plante (ex. Datura sp, Brugmansia), dar poate fi sintetizată şi pe cale artificială. În doze mici, are efect sedativ, însă, consumată în cantități mari, afectează memoria şi orientarea, creează confuzie, agitație, halucinații, convulsii, tulburări vizuale şi cardiace. La nivel european, această substanță nu se află în proces de monitorizare prin intermediul Sistemului european de avertizare rapidă privind drogurile sintetice.
În prezent, în România, scopolamina este folosită în circuitul licit sub formă de derivați aflaţi în componenţa anumitor medicamente. Precizăm că toate drogurile sunt periculoase, afectând atât starea fizică, cât şi psihică. Tocmai de aceea, specialiştii Agenției Naționale Antidrog desfăşoară permanent activități de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar, structurate să răspundă nevoilor fiecărui nivel de dezvoltare a copilului, astfel încât abilitățile de viață sănătoasă să fie formate sau întărite constant, în vederea luării unor decizii informate, corecte şi responsabile cu privire la consumul de substanțe psihoactive.
În ceea ce privește circuitul ilicit al acestei substanțe, vă rugăm să vă adresați Inspectoratului General al Poliției Române, Agenția Națională Antidrog neavând competențe în acest sens. Vă asigurăm, pe această cale, de întreaga disponibilitate în oferirea de date exacte din domeniul nostru de activitate, pentru o informare viitoare cât mai corectă şi completă", este răspunsul oferit de comisar-şef de poliţie Anamaria Iuliana Teodorescu, coordonatorul departamentului Relații Publice al ANA.
Precizăm că DC NEWS a trimis ulterior o solicitare de informații și către Inspectoratul General al Poliției Române. Suntem în așteptarea răspunsului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News