Responsabilii Națiunilor Unite nu ar trebui să comunice prin WhatsApp, din motive de securitate.
Responsabilii Națiunilor Unite nu mai trebuie să comunice prin WhatsApp, din motive de securitate, a transmis purtătorul de cuvânt al Organizației, conform Agerpres.
Un raport publicat de doi experți ONU, care solicită o „anchetă imediată", arată că prințul moștenitor al Arabiei Saudite ar fi fost implicat în pirateria telefonului lui Jeff Bezos.
Solicitat să spună dacă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a comunicat cu Mohammad bin Salman sau cu lideri ai altor țări prin WhatsApp, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, Farhan Haq a răspuns joi: „Principalii responsabili ai ONU au primit instrucțiuni să nu utilizeze WhatsApp, întrucât acesta nu este considerat un mijloc sigur" de a comunica.
„Deci nu, eu nu cred că secretarul general utilizează" aplicația, a adăugat el, precizând că măsura este valabilă din iunie 2019.
Din partea acestei mesagerii, care aparține Facebook, se afirmă că ea furnizează un serviciu securizat pentru peste 1,5 miliarde de utilizatori din lume.
„Fiecare mesaj privat este protejat printr-o criptare de la un capăt la altul pentru a ajuta WhatsApp să împiedice accesul neautorizat la aceste conversații. Tehnologia criptării pe care am dezvoltat-o cu Signal se bucură de o mare considerație din partea experților în securitate şi rămâne cel mai bun mijloc disponibil pentru persoane în toată lumea", a spus directorul de comunicare al WhatsApp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News