Restanţele la creditele în lei, în creştere cu 3,05%; cele în valută au scăzut cu 5,64% în iulie

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat în iulie 2019 la 4,985 miliarde de lei, în creştere cu 3,05% faţă de suma raportată în iunie 2019, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 5,64%, la 2,432 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în iulie, 175,162 miliarde de lei (cu 1,2% peste valoarea din luna precedentă), din care 67,854 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 103,007 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 89,678 miliarde echivalent lei în iulie 2019 (cu 0,55% mai mult faţă de iunie 2019), din care 49,214 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 35,771 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Bucureştenii aveau, la finele lunii iulie, credite în lei restante în sumă de 1,887 miliarde de lei şi în valută de 989,8 milioane de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 62,043 miliarde de lei, iar al celor în valută la 44 miliarde de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel