Edenred România lansează campania "Ieşim la masă" pentru susţinerea restaurantelor din România.
Potrivit unui comunicat, Edenred România participă, astfel, la relansarea business-ului în rândul acestora, grav afectate de restricţiile impuse sectorului HORECA în pandemia COVID-19, stimulând cât mai mulţi beneficiari de carduri de masă Edenred Ticket Restaurant să iasă la terase sau să comande mâncare online. Campania 'Ieşim la Masă!', în cadrul căreia Edenred oferă contravaloarea a 20.000 de mese gratuite la restaurante, face parte din programul global al Grupului Edenred 'More than Ever' şi se desfăşoară în intervalul 6 iulie - 25 noiembrie în reţeaua de comercianţi parteneri Edenred. O
biectivul principal al campaniei este să stimuleze cât mai mulţi clienţi să îşi reia obiceiul de a mânca în oraş - #IesimLaMasa.
"Într-un moment critic pentru segmentul HORECA, unul dintre sectoarele cele mai afectate de blocajul din ultimele luni, ne dorim să le fim alături partenerilor noştri şi să le oferim un sprijin real pentru a-şi relua activitatea şi a reîncepe să crească. Chiar dacă încă nu s-au deschis toate restaurantele, terasele sunt pregătite şi îşi aşteaptă clienţii, la fel cum restaurantele cu livrare la domiciliu aşteaptă comenzile utilizatorilor noştri. Lansăm acum cel mai mare program de susţinere a restaurantelor în cadrul căruia oferim contravaloarea a 20.000 de mese utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant. Ieşind la masă la terase, venim în mod real în sprijinul business-urilor din această industrie, care trebuie să se adapteze noii normalităţi, reluându-ne, treptat, şi viaţa socială de dinainte", declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.
Campania desfăşurată de Edenred este cel mai mare proiect de susţinere a restaurantelor, teraselor, cantinelor, unităţilor de catering, cafenelelor şi restaurantelor cu livrare la domiciliu anunţat în România. Programul 'Ieşim la Masă!' se adresează utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant, care îşi achită masa în sectorul HORECA cu cardurile de masă.
Angajaţii care au efectuat cel puţin o tranzacţie la un restaurant, terasă, cantină, pizzerie, unitate de catering, ceainărie, cofetărie, bufet, cafenea, restaurant cu livrare sau ridicare comandă din locaţie etc. din reţeaua de parteneri Edenred, în perioada 1 iunie - 20 septembrie 2020, pot primi săptămânal, prin tragere la sorţi, premii sub formă de vouchere valorice pentru a îşi achita masa la unul dintre restaurantele partenere selectate chiar de ei, dacă se înscriu pe www.edenred.ro/iesimlamasa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu