RESTRICȚII Bobotează. Biserica Ortodoxă a Greciei se revoltă: Ordonăm să rămână deschise!

Tradiţii de Bobotează. De ce se 'păzeau' fântânile de lângă drumuri
Tradiţii de Bobotează. De ce se 'păzeau' fântânile de lângă drumuri

Biserica Ortodoxă a Greciei intenţionează să se revolte împotriva restricţiilor impuse lăcaşurilor de cult de către Guvernul de la Atena cu ocazia Bobotezei, o sărbătoare religioasă celebrată pe 6 ianuarie, informează DPA. 

'Ordonăm tuturor bisericilor să rămână deschise de Bobotează', a declarat episcopul Anthinagoras, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, pentru televiziunea publică ERT.

El a mai spus că dispoziţia va fi aplicată chiar dacă Poliţia va interveni pentru a disipa mulţimile de credincioşi. Potrivit aceluiaşi episcop elen, toate restricţiile impuse de autorităţi pentru perioada Crăciunului au fost respectate.

Măsurile au vizat purtarea obligatorie a măştilor sanitare, respectarea normelor de distanţare socială în timpul slujbelor religioase, dar şi a distanţării fizice: într-un spaţiu de 15 metri pătraţi avea voie să se afle un singur credincios.

Reprezentanţii bisericii au acceptat ca în acest an credincioşii să nu mai sară în apele porturilor elene, aşa cum se întâmplă în mod tradiţional de Bobotează. Grecia a înăsprit restricţiile pe 2 ianuarie, anulând relaxările adoptate pentru Crăciun şi Anul Nou, după ce numărul de infectări cu noul coronavirus a început din nou să crească.

Potrivit noilor dispoziţii, sărbătoarea Bobotezei va putea fi celebrată în Grecia doar în biserici închise, la care vor putea să participe preoţii şi paracliserii, dar în absenţa credincioşilor.

VEZI ȘI Boboteaza şi Sfântul Ion, sărbători de mare importanţă pentru creştini. Dan Ciachir explică ce înseamnă botezul creştin, de ce e unic şi cât de important a fost Sfântul Ioan Botezătorul

Tradiţional, preoţii din Grecia aruncă în apă o Cruce Sfântă pentru a sărbători astfel botezul lui Iisus, iar sute de oameni sar în apele porturilor sau ale unor râuri şi lacuri încercând să o recupereze. Se spune că prima persoană care o ridică din apă va avea şanse mai mari de a beneficia de sănătate şi de bucurie în noul an, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel