Restricții Covid-19. Mandachi, victorie de proporții în justiție: Faptul că s-a împânzit o știre falsă a însemnat un bocanc în gură

Antreprenorul Ştefan Mandachi
Antreprenorul Ştefan Mandachi

Ștefan Mandachi a obținut o victorie de proporții în justiție. 

Ștefan Mandachi a câștigat procesul cu Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, obținând anularea unui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat în august 2020, prin care în mod nelegal a fost sancționată societatea deținută de acesta pentru presupusa nerespectarea prevederilor legale referitoare la organizarea de evenimente în perioada pandemică.

Poliția Suceava a menționat în procesul verbal întocmit la acel moment că pe terasă s-ar desfășura o nuntă cu un număr de persoane mai mare decît prevedea legea.

„În realitate, pe terasa restaurantului Don Stefano nu se desfășura nici o nuntă, nu erau prezenți miri, obiecte de decor specifice unui astfel de eveniment sau o formație, aspect confirmat de hotărîrea judecătorească, în Dosarul nr. 6941/314/2020”.

„Toate restaurantele care îi aparțin omului de afaceri Ștefan Mandachi au respectat întotdeauna măsurile legale care le guvernează activitatea și, anterior organizării fiecărui eveniment, în cadrul acestora sau în unitatea hotelieră, sunt analizate în integralitate dispozițiile legale incidente, tocmai pentru a nu încălca legea.

În această situație, analizând modalitatea de desfășurare a controlului, refuzul agenților constatatori de a ține cont de starea de fapt evidentă prezentată la momentul derulării controlului, precum și de probele administrate în instanță (…) s-a dispus anularea procesului verbal”.

Reacția lui Mandachi

„Poate pentru unii, aceasta este o știre banală printre alte sute de știri, dar pentru mine are o importanță majoră (victorie de proportii). La momentul la care am fost amendați pe nedrept, s-a dispretuit munca unor echipe numeroase de oameni, au fost puse în pericol locuri de muncă. Vă mai amintiti scandalul?

Iată decizia legală: Practic, instanța de judecată a hotărât negru pe alb că nu am organizat nicio nuntă, totul a fost o scorneală. Pe bună dreptate, raportat la contextul social, a fost o bătaie de joc la adresa muncii cinstite a unor oameni. Faptul că s-a împânzit o știre falsă (evident, propagată în mod fals și josnic, fără nicio verificare a surselor și a realității) a însemnat un bocanc în gură pentru un contribuabil, o pată de imagine greu de șters. La vremea la care au fost publicate știri despre această amendă absurdă, inventată și nelegală, s-a dezlănțuit o prigoană, o hăituire nedreaptă.

Răspunde cineva? Pentru unii antreprenori, abuzurile organelor de verificare din timpul pandemiei au fost efectiv tentative de distrugere și de falimentare (ca să nu folosesc alți termeni). Acele nedreptăți nu se pot șterge cu buretele iar eu nu voi admite cât trăiesc pe pământ să-și bată nimeni joc de munca mea.

Sunt mii de antreprenori care s-au resemnat, care au adoptat poziția ghiocelului și au acceptat că au fost călcați în picioare. Nu e cazul meu. După un an și jumătate, instanța de judecată a făcut dreptate și a constatat că s-a mințit când am fost amendați. Am câștigat procesul, dar cine poate da timpul înapoi? Cine răspunde pentru toate daunele cuantificate și necuantificate, pentru locurile de muncă puse în pericol? E limpede ca lumina zilei că unele daune nu mai pot fi reparate.

Chiar dacă, Doamne ferește, vor mai veni și alte valuri de Covid, nu putem nega sau contesta unele exagerări enorme și abuzuri incalificabile care s-au făcut în Pandemie. Este cumplit pentru un antreprenor: să realizezi un eveniment 100% corect și să năvălească brigăzi întregi de mascati. Asta e realitatea, ce s-o mai dregem?

Noi am respectat cu îndârjire legea, am luat de fiecare dată toate măsurile stricte de protecție, iar eu personal am fost cel mai mare promotor al respectării deciziilor autorităților. Mai mult decât atât, am donat sute de mii de euro în lupta împotriva Covid19 și am oferit un hotel nou-nouț gratuit tuturor celor care s-au luptat cu criza sanitară. Am donat o secție de terapie intensivă mobilă și am mobilizat zeci de mii de români să lupte cu pandemia și să doneze bani. Am cheltuit miliarde pentru măsuri de protecție, am cumpărat în toată rețeaua noastră peste un milion de măști și mănuși ca să oferim protecție. Sper că această hotărâre să-i motiveze și pe alți antreprenori tăcuți. Să nu ne mai lăsăm călcați în picioare cu dreptatea-n mână.Bravo, bravo avocatei mele, Greu Ancuta-Bianca! Ea s-a luptat pana in panzele albe pentru aceasta decizie”, a scris Ștefan Mandachi pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel