Restricții de circulație pe magistrala București - Constanța din cauza vremii nefavorabile

FOTO arhiva
FOTO arhiva

Trenurile de pe magistrala București - Constanța vor înregistra întârzieri din cauza restricțiilor impuse de CFR SA caurmare a condițiilor meteo nefavorabile.

Circulația trenurilor de pe magistrala 800, București - Constanța, va fi afectată de condițiile meteo nefavorabile, trenurile urmând să înregistreze întârzieri din cauza restricțiilor impuse din această seară de CFR SA, informează operatorul într-un comunicat.

”Pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile care afectează mai multe zone din țară și ținând cont de avertizările meteo pentru această perioadă (vânt puternic, precipitații/ninsori abundente, viscol, vizibilitate scăzută etc.), începând din această seară – 25 noiembrie, ora 19:00, administratorul infrastructurii feroviare - CNCF CFR SA introduce mai multe restricții în circulația trenurilor de călători pentru derularea traficului feroviar în condiții de siguranță.

Aceste restricții se aplică în special pentru trenurile cu îndrumare din/ sosire în stația Constanța și stații cale ferată de pe magistrala 800 București - Constanța unde se interzice circulația cu tracțiune electrică și automotoare, ceea ce va genera întârzieri pe această secție precum și decalări de orare la trenurile de legătură”, se arată în comunicatul CFR SA.

Pentru asigurarea continuității circulației trenurilor în condiții de siguranță, CFR Călători pune operativ la dispoziția CFR SA tracțiune diesel pentru remorcarea garniturilor pe ruta București - Constanța și retur.

De asemenea, CFR Călători este pregătită să intervină, în funcție de evoluția stării vremii și a condițiilor de circulație, cu mai multe unități diesel, în limita parcului tehnic disponibil.

Având în vedere faptul că starea vremii este în evoluție, sunt posibile și modificări în programul trenurilor ca urmare a circulației dificile din zonele afectate sau în zonele unde se lucrează pentru restabilirea circulației în condiții normale și de siguranță.

Circulația în zonele afectate de condițiile meteo de iarnă se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare - CFR SA, subliniază sursa citată.

Amintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare de Cod Portocaliu de precipitații abundente, valabilă până duminică, la ora 18:00, în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța, unde se vor acumula 50-60 l/mp și izolat 70 l/mp.

De asemenea, o altă avertizare Cod Portocaliu de viscol, valabilă duminică, până la ora 16:00, vizează județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău, precum și Carpații Meridional și de Curbură, conform Agerpres.

Citește și: Iarna își intră în drepturi. Mihai Huștiu, ANM: Ciclonul responsabil de această vreme se apropie de Peninsula Balcanică. Temperaturi de -10 grade

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel