Restricții de circulație pe Podul Grant de duminică, 15 octombrie

Podul Grant - lucrari
Podul Grant - lucrari

Restricții de circulație pe Podul Grant, începând de duminică noaptea. Cum va circula tramvaiul 41, care face legătura între zona de nord a Capitalei și cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi.

Circulaţia vehiculelor pe Podul Grant, pe sensul de mers dinspre Calea Crângaşi către Strada Turda, va fi restricţionată începând din noaptea de duminică spre luni, ora 24,00, pentru efectuarea de lucrări de reabilitare.

Până la finalizarea acestora, circulaţia se va realiza pe trasee alternative prin Şoseaua Virtuţii - Splaiul Independenţei, respectiv Calea Crângaşi - străzi adiacente - Calea Giuleşti, a informat Primăria Capitalei, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, scrie Agerpres.

Astfel, restricţiile vor fi semnalizate cu ajutorul unor panouri de presemnalizare instalate în intersecţiile principale. De asemenea, locurile de parcare de sub Podul Grant au fost dezafectate, iar pe durata lucrărilor nu va fi permisă staţionarea şi oprirea autovehiculelor, a mai precizat municipalitatea.

”Pentru fluidizarea traficului în zonă, Brigada Rutieră, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală a Sectorului 1 şi Poliţia Locală a Sectorului 6 vor avea echipaje atât în intersecţiile principale, cât şi în zonele alternative care vor prelua traficul rutier. Precizăm faptul că în prezent bretelele pasajului sunt deja restricţionate pentru realizarea lucrărilor de reabilitare”, a transmis PMB.

Tramvaiul 41 va circula pe un singur fir

În ceea ce privește circulația tramvaiului 41, aceasta se va face pe un singur fir, alternativ, o echipă STB Infrastructură urmând că monteze sâmbătă un macaz care va permite acest lucru, în vederea menținerii deschise a legăturii cartierelor Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi cu zona de nord a oraşului.

Astfel, linia 41 va fi suspendată doar sâmbătă, 14 octombrie, pentru a permite montarea pieselor de cale pentru circulaţia alternativă ulterioară a tramvaielor pe un singur fir.

Pentru preluarea călătorilor de pe traseul liniei 41, sâmbătă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) a dispus înfiinţarea liniei navetă de autobuz 641, care va funcţiona între terminalele ”Piaţa Presei” şi ”Ghencea” pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea.

”PMB recomandă conducătorilor auto să folosească rutele alternative, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere temporare, precum şi semnalele şi indicaţiile poliţiştilor. Totodată, recomandăm bucureştenilor, în măsura în care este posibil, să aleagă mijloacele de transport în comun în defavoarea autoturismului personal”, se mai arată în comunicat.

Citește și: Va fi crunt în trafic: 02.10.2023, o zi pe care bucureștii nu o vor uita ușor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel