Restricţii în Spania pentru muncitorii români, până în 31 decembrie 2012

Construcții
Construcții
Alegeri prezidentiale 2024

Comisia Europeana (CE) a adoptat, joi, decizia prin care aproba solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012, informează "Ca urmare a unei cereri din partea autorităţilor spaniole din data de 28 iulie 2011, Comisia Europeană a aprobat cererea Spaniei de a restricţiona piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012, ca urmare a unor perturbări grave pe piaţa forţei de muncă. Spania a fost puternic lovită de criză. O scădere fără precedent a PIB-ului (-3,9 % între 2008 şi 2010) a condus la cel mai ridicat nivel al şomajului din UE, de peste 20% începând cu luna mai 2010. Creşterea continuă a numărului rezidenţilor români în Spania şi nivelul ridicat al şomajului acestora au avut un impact asupra capacităţii Spaniei de a absorbi noi fluxuri de lucrători"

László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, insistă asupra faptului că: "Această decizie a fost luată din cauza situaţiei foarte specifice a ocupării forţei de muncă în Spania. Ca regulă generală, sunt convins că restricţionarea liberei circulaţii a lucrătorilor europeni nu constituie abordarea adecvată a unui nivel ridicat al şomajului. Ar trebui mai degrabă să ne concentrăm pe crearea de noi oportunităţi de locuri de muncă".

Încă de la început, spune oficialul, Spania a avut în permanenţă o politică foarte deschisă faţă de lucrătorii din alte ţări, inclusiv faţă de cei din noile state membre, fapt pe care Comisia l-a apreciat dintotdeauna.

Financial Times despre decizia Spaniei de restricţionare a accesului muncitorilor români: o premieră în cadrul UE

"Cu toate acestea, Comisia înţelege motivul pentru care, în acest moment, din cauza situaţiei dramatice a ocupării forţei de muncă şi a contextului financiar foarte complex, autorităţile spaniole doresc să se distanţeze de principiul liberei circulaţii totale. Solicitarea spaniolă este susţinută prin elemente de probă concrete, Tratatul de Aderare permiţând reinstituirea de măsuri restrictive temporare în astfel de cazuri. . Prin punerea în practică a acestor modificări, Spania încă ar rămâne mai deschisă pentru lucrătorii din noile state membre decât unele din celelalte state membre. Cu toate acestea, sper că acest demers va fi limitat, pe cât posibil, în timp şi că atitudinea în general pozitivă faţă de libera circulaţie în Europa va continua să prevaleze. Voi continua să încurajez Spania să îşi reformeze piaţa forţei de muncă şi să îmbunătăţească şansele de angajare pentru tineri şi, de asemenea, solicit eforturi mai mari pentru a spori posibilităţile de ocupare a forţei de muncă din România. Ambele ţări trebuie să folosească mai bine fondurile structurale ale UE pentru a crea locuri de muncă într-o manieră mai eficientă. Acest lucru este necesar pentru a ameliora pe termen lung situaţia ocupării forţei de muncă", a mai declarat László.

În decizia de joi, Comisia Europeană autorizează Spania să instituie pentru români restricţii temporare privind accesul acestora la piaţa forţei de muncă din Spania, până la 31 decembrie 2012. Aceste restricţii se vor aplica activităţilor din toate sectoarele şi regiunile. Cu toate acestea, restricţiile nu afectează pe cetăţenii români care sunt deja activi pe piaţa forţei de muncă din Spania.

Aceste restricţii temporare sunt autorizate de Comisia Europeană în contextul actual al situaţiei economice din Spania. Ţara se confruntă cu perturbări grave ale pieţei forţei de muncă, caracterizate de nivelul cel mai ridicat al şomajului din UE (21 % în iunie 2011, în comparaţie cu media de 9,4 % în UE şi de 9,9 % în zona euro) şi cu o redresare economică lentă (o creştere a PIB-ului în primul trimestru al anului 2011 de doar 0,3 % în raport cu trimestrul anterior, faţă de 0,8 % în UE şi zona euro pentru aceeaşi perioadă).

Mai mult, analiza efectuată de Comisie a stabilit că cetăţenii români care trăiesc în Spania sunt puternic afectaţi de şomaj, 30 % dintre aceştia fiind şomeri. 191 400 de cetăţeni români care au lucrat în Spania au fost şomeri în primul trimestru al anului 2011, acesta fiind numărul de şomeri cel mai ridicat după cel al resortisanţilor spanioli. Cu trei ani mai înainte, acest număr a fost de numai 80.100.

În aceeaşi perioadă de timp, numărul angajaţilor români a scăzut cu aproape 24 %. În ciuda unei diminuări a numărului resortisanţilor români care au venit să lucreze în Spania în ultimii ani, afluxul rămâne la un nivel ridicat, probabil din cauza recesiunii economice. Numărul resortisanţilor români cu reşedinţa permanentă în Spania a crescut de la 388 000 la 1 ianuarie 2006 la 823 000 la 1 ianuarie 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel