Restricții severe înainte de sărbători. Ce s-ar putea decide pentru Italia și Olanda

Restricții severe sunt așteptate în Italia și Olanda înainte de sărbători, după ce Germania a anunțat închiderea magazinelor neesenţiale, a şcolilor şi creşelor începând cu 16 decembrie, până pe 10 ianuarie.

Presa italiană scrie că guvernul ar putea așeza întreaga țară în așa-numita „zona roșie” în Ajunul Crăciunului până cel puțin pe 2 ianuarie, pe fondul temerilor crescânde privind infecțiile în perioada festivă, scrie Mediafax. 

Măsurile ar putea include prelungirea restricțiilor de noapte, interzicerea circulației neesențiale, închiderea magazinelor neesențiale și a tuturor barurilor și restaurantelor în weekend și de sărbători.

Care este situația în Italia 

Italia a raportat încă 484 de decese Covid-19 duminica, depășind Marea Britanie, fiind țara cu cel mai mare număr de morți din Europa. Cu toate acestea, din marile orașe ale Italiei au apărut imagini cu mulțimi la cumpărături, după relaxarea parțială a restricțiilor.

„Mulțimile sunt nejustificate, iraționale, iresponsabile”, a declarat ministrul Afacerilor Regionale pentru cotidianul „La Repubblica”.

La începutul acestei luni, guvernul a interzis călătoriile între orașele de origine de Crăciun și de Anul Nou.

În Italia sunt acum așteptate restricții similare Germaniei, unde toate magazinele neesenţiale, şcolile şi creşele vor fi închise începând cu 16 decembrie, până pe 10 ianuarie, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei. Germanii vor intra într-un lockdown parţial precum cel prin care au trecut deja primăvara, în timpul primului val de coronavirus.

Măsuri severe în Olanda 

Premierul Mark Rutte a anunţat luni seară că o perioadă de carantină de cinci săptămâni va intra în vigoare săptămâna aceasta în Olanda în încercarea de a limita extinderea pandemiei de COVID-19, cea mai severă măsură adoptată până acum, informează AFP şi EFE, scrie Agerpres. 

"Olanda se va închide timp de cinci săptămâni", a declarat Rutte într-o intervenţie televizată de la sediul guvernului din Haga, în faţă căruia erau adunaţi protestatari.

Strigăte şi fluierături la adresa premierului Rutte au putut fi auzite în timp ce acesta ţinea discursul.

"Nu avem de-a face cu o simplă gripă aşa cum cred oamenii din spatele nostru", a comentat prim-ministrul olandez situaţia, referindu-se la protestatari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel