Restricţii și amenzi pentru creșterea şi deţinerea animalelor domestice mari în Deva

Potrivit unei hotărâri adoptate luni de Consiliul Local Deva, animalele domestice mari nu mai pot fi crescute sau deţinute de către locuitorii zonelor centrale din municipiul Deva. 

Animalele domestice mari, cum ar fi caii, bovinele sau caprinele, nu mai pot fi crescute sau deţinute de către locuitorii zonelor centrale din municipiul Deva, potrivit unei hotărâri adoptate luni de Consiliul Local, care prevede amenzi de până la 3.000 de lei pe zi în situaţia în care se încalcă prevederile din acest act normativ.

Decizia consilierilor locali a fost luată la solicitarea primarului municipiului Deva, Florin Oancea, după ce administraţia locală a primit mai multe sesizări din partea oamenilor deranjaţi de faptul că un cetăţean creştea mai mulţi cai într-o curte situată foarte aproape de ştrand şi de blocurile de locuinţe. 

Hotărârea CL Deva va fi afişată luni la adresa persoanei în cauză, iar dacă aceasta nu va renunţa la creşterea cailor în zona blocurilor de locuinţe, atunci va fi amendată pentru nerespectarea normelor prevăzute în regulament.

"Dacă nu se va conforma, în zilele următoare vom aplica amenzi pentru încălcarea hotărârii CL Deva. (...) Marţi vom face o plângere penală la Parchet pentru infracţiunea de infestare a apei, având în vedere că dejecţiile se infiltrează în pânza freatică. În imediata vecinătate este ştrandul municipiului Deva şi nimeni nu-şi poate permite să-şi bată joc de sănătatea populaţiei", a declarat, în timpul şedinţei CL Deva, primarul Florin Oancea.

De asemenea, Primăria Deva va solicita instanţei de judecată, prin ordonanţă preşedinţială, aplicarea hotărârii CL Deva în vederea relocării animalelor.

Hotărârea CL Deva mai prevede că toate animalele domestice mari - cabaline, porcine, ovine, bovine, caprine, dar şi păsările de curte, care sunt crescute pe raza municipiului Deva, inclusiv în satele aparţinătoare, vor trebui să aibă avizul medicilor veterinari. 

Nerespectarea noilor reglementări se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 300 şi 2.500 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel