EXCLUSIV  Restructurare TAROM. Sindicaliştii atacă planul lui Bode, înainte de concedieri

Surse sindicale din interiorul TAROM au declarat, în exclusivitate pentru DC NEWS, că măsura restructurării din companie, anunţată de ministrul Lucian Bode, nu trebuie privită direct prin prisma concedierii a sute de angajaţi. 

Conform surselor noastre, sindicaliştii ar fi cerut conducerii TAROM să se vină cu un plan precis de acţiune pentru viitorul companiei, înainte de a se face restructurări, pentru a se vedea exact care sunt zonele din care trebuie să se renunţe la personal. 

De asemenea, conducerii companiei i s-a cerut să ia în calcul posibilitatea ca perioada pandemiei să fie folosită pentru a face bani din componente de aeronavă. TAROM este singura companie aviatică din România care mai deţine un sector de mentenanţă. În acest caz, ar fi nevoie chiar de angajări suplimentare, compania având o lipsă acută de personal, doar jumătate din necesar, pe acest sector. 

Potrivit surselor DC NEWS, 37 la sută din personalul TAROM va fi concediat, ceea ce înseamnă aproximativ 600 de angajaţi. Aceştia vor primi maxim 8 salarii compensatorii, dacă au peste 20 de ani vechime. 

Ajutorul de salvare a devenit ajutor de restructurare

”Noi ne-am propus să salvăm Compania Națională TAROM. Noi, când spun noi spun Guvernul României, spun administratorii TAROM, spun noul director general al companiei TAROM. În acest sens, noi în februarie am aprobat un ajutor de salvare de 37 de milioane de euro. Acel ajutor de salvare s-a transformat în ajutor de restructurare, pentru că nu a putut să fie returnat în timp de 6 luni de zile, iar săptămâna trecută am adoptat în Guvern o OUG prin care acordăm un ajutor de stat companiei TAROM și companiei Blue Air, pentru a își acoperi pierderile înregistrate în această perioadă, generate de pandemie. Eu sper ca acel plan de restructurare, care nu conține doar restructurarea de personal,  vorbim și de optimizarea flotei, de reducerea costurilor combustibilului, de oprimizări comerciale, de optimizarea unor rute, planul de restructurare a fost transmis către Comisia Europeană, a fost pre-notificată Comisa. El va fi pus în practică începând cu săptămânile viitoare. Într-adevăr vor fi restructurați aproximativ 600 de angajați, vor primi salarii compensatorii de la fiecare departament în parte (...) Eu am văzut acest plan”, a spus ministrul Lucian Bode. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel