Restructurarea Poştei va afecta circa 2.000 de salariaţi, o parte vor fi disponibilizaţi

posta_romana
posta_romana
Alegeri prezidentiale 2024

Aproximativ 2.000 de salariaţi, reprezentând 6% din personalul Poştei Române, vor fi afectaţi de aplicarea unor măsuri de restructurare operaţională, o parte dintre aceştia urmând să fie disponibilizaţi, a declarat preşedintele companiei, Daniel Neagoe.

"Aprobată de Consiliul de Administraţie (CA) şi acţionari, noua organigramă are ca obiectiv flexibilizarea şi fluidizarea activităţii Poştei. Prin reducerea numărului de sucursale specializate, vor dispărea mai multe posturi de conducere, respectiv unii directori vor deveni şefi de compartiment. De asemenea, prin alte măsuri de restructurare operaţională, circa 1.500 de subunităţi poştale vor fi închise, din cele aproape 7.100", a spus Neagoe, citat de Mediafax.

El a adăugat că noua organigramă, aprobată într-o şedinţă a CA desfăşurată joi, va intra în vigoare după modificarea HG 572/2010 privind aprobarea strategiei de restructurare şi modernizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

"Vor rămâne doar patru sucursale specializate, şi anume Servicii Integrate, Servicii Financiare, Fabrica de Timbre şi Muzeul Naţional Filatelic. Actualele centre regionale vor deveni direcţii regionale, urmând ca la nivelul acestora să fie preluate activităţile de transport, administrare fond imobiliar, servicii de curierat rapid şi IT", a adăugat Neagoe.

El a mai spus că, până la finele lunii iunie, vor fi stabilite structurile organizatorice şi numărul de posturi din administraţia centrală şi din teritoriu.

"Dincolo de impactul economic pe care îl anticipăm că îl va avea această măsură asupra bugetului Poştei Române, ne pregătim pentru liberalizarea pieţei serviciilor poştale ce va avea loc începând cu 1 ianuarie 2013", a arătat şeful Poştei.

Conducerea CNPR va pune în aplicare şi alte măsuri de reorganizare a activităţii, printre acestea numârându-se renormarea activităţii factorilor poştali şi personalului din oficiile poştale, precum şi modificarea orarului de funcţionare a unităţilor teritoriale în funcţie de curba de trafic.

"Ultima normare a activităţii a avut loc în 2007. În ultimii ani, traficul de corespondenţă a scăzut şi, în acest context, se impune o modificare a normelor. Vor fi cazuri când norma unor salariaţi se va reduce la jumătate. De asemenea, orarul oficiilor va fi modificat dacă decizia va fi impusă de curba de trafic. Nu are rost să deschizi oficiul la ora 07:00 când traficul începe la 09:00", a spus Neagoe.

În privinţa comisionului încasat pentru distribuirea pensiilor, şeful CNPR a afirmat că va solicita autorităţilor majorarea acestuia de la 1% la 1,1%.

"Aproape 40% din veniturile Poştei provin din acest comision, dar 1% este insuficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor generate de distribuirea pensiilor, inclusiv comisioanele bancare, care, lunar, ating aproape 10 milioane de lei. În 2008, comisionul încasat se ridica la 1,3%", a arătat preşedintele companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel