Clienții din restaurante pot primi, gratuit, apă potabilă din rețeaua de distribuție, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, cameră decizională.
Restaurantele, cantinele, dar și firmele de catering vor fi obligate să ofere, în mod gratuit, apă potabilă din rețeaua de distribuție, dacă proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței privind calitatea apei va fi adoptat de președintele Klaus Iohannis.
Proiectul de lege PL-x 190/2023 a fost adoptat de Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz, cu 249 de voturi ”pentru”, la un an de la adoptarea de către Senat a legii inițiate de Guvern.
Astfel, forma inițială a legii a fost amendată în Comisia pentru Sănătate și Familie, cu un amendament care prevede furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurant, cantine și servicii de catering.
Potrivit legii, apă destinată consumului uman/apă potabilă este definită ”orice tip de apă, fie în starea sa inițială/naturală, fie după tratare, destinată băutului, gătitului, preparării alimentelor sau oricărui alt scop casnic atât în spații publice, cât și în spații private, indiferent de originea acesteia și indiferent dacă este furnizată dintr-o rețea de distribuție sau dintr-o cisternă ori este îmbuteliată în recipiente, inclusiv ape de izvor, precum și orice tip de apă folosită în orice unitate de tip alimentar pentru producerea, prelucrarea, conservarea sau comercializarea produselor sau substanțelor destinate consumului uman”.
Proiectul de lege urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News