Poliţia germană a întreprins miercuri dimineaţă percheziţii la 19 proprietăţi din mai multe landuri, în cadrul unei anchete vizând o reţea suspectată de trafic de persoane.
Operațiunea, care a implicat 340 de polițiști, a dus la arestarea a cinci cetățeni sirieni și irakieni suspectați de implicare în traficarea a cel puțin 140 de persoane pe ruta Balcanilor de Vest în 2023 și 2024.
Percheziţiile s-au desfăşurat în Turingia, Baden-Württemberg, Schleswig-Holstein, Renania de Nord - Westfalia şi Saxonia-Anhalt, şi au avut ca punct cheie oraşul Jena din Turingia.
Au fost puse în executare cinci mandate de arestare împotriva unor cetăţeni sirieni şi irakieni. Ancheta a vizat 18 suspecţi, de la şoferi până la indivizi implicaţi în organizarea reţelei.
În total, la percheziţii au luat parte 340 de poliţişti, inclusiv forţe speciale la Jena, a declarat purtătorul de cuvânt. Un suspect era considerat potenţial periculos, dar poliţia nu a precizat dacă el era înarmat în momentul percheziţiei.
Persoanele traficate erau cazate iniţial într-un apartament din Jena, a menţionat poliţia. Conform purtătorului de cuvânt, plăţile erau făcute printr-un sistem informal de transfer de numerar prin intermediari.
Anchetatorii au luat urma suspecţilor după ce câteva transporturi au fost oprite pe ruta Balcanilor de Vest, dezvăluind o operaţiune mai amplă. Suspecţii sunt acuzaţi că au traficat cel puţin 140 de persoane pe această rută în 2023 şi 2024, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu