Autorităţile germane au identificat responsabili-cheie ai unei reţele internaţionale de hackeri asociaţi cu Rusia şi bănuiţi că au vizat peste 600 de instituţii din întreaga lume.
Publicitate
La investigaţie participă atât FBI-ul american, cât şi agenţia europeană de poliţie Europol. Reţeaua este bănuită de lansarea unui atac de anvergură împotriva sistemului de sănătate britanic în 2017, urmat de alte atacuri împotriva a numeroase societăţi şi instituţii de pe plan global, scrie AFP, citată de Agerpres. În Germania, între victime s-au numărat, în 2020, spitalul universitar Dusseldorf şi marele grup media Funke.
După mai mulţi ani de cercetări, anchetatorii au efectuat săptămâna trecută percheziţii în Germania şi Ucraina, a menţionat într-un comunicat poliţia judiciară din regiunea Renania de Nord - Westfalia. Autorităţile au emis mandate de arestare împotriva a trei suspecţi-cheie ai grupului, care ar avea "legături cu Rusia" şi acum sunt "căutaţi în toată lumea". La operaţiune au participat şi poliţiile olandeză şi ucraineană.
Reţeaua de hackeri, care se identifică sub mai multe nume, între care "Indrik Spider" sau "DoppelSpider", este acuzată de "şantaj şi sabotaj informatic", urmărind să obţină sume mari de bani de la victime în atacuri tip ransomware. Numeroase site-uri de internet germane, inclusiv ale unor companii aeriene, au fost atacate de hackeri în ultimele luni. Se bănuieşte că autorii ar fi grupuri ruseşti, în contextul în care tensiunile cu Moscova au ajuns la cel mai ridicat nivel în urma invaziei ruse din Ucraina de anul trecut.
Germania a fost vizată în 2015 într-un atac imputat de asemenea Rusiei şi care a vizat Bundestag şi serviciile cancelarului de atunci, Angela Merkel.
Pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei la București, atacată de hackeri
Vineri, pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei la București a fost și ea atacată de hackeri.
"Vă informăm că a fost înregistrat un atac cibernetic asupra paginii oficiale de Facebook a Ambasadei Ucrainei în România. În prezent, Ambasada Ucrainei în România nu administrează temporar pagina Embassy of Ukraine in Romania”, anunţă Ambasada Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu