Horațiu Cosma (USR) a fost invitat la DC News unde a vorbit despre rețeaua feroviară din România.
„CFR călători nu a mai cumpărat de 20 de ani trenuri noi, și multe dintre ele stau pe bară. Noi când am venit la Ministerul Transporturilor, în 2021, am spus că trebuie făcut ceva și în momentul în care a apărut această oportunitate extraordinară, PNRR-ul, cel mai mare program de reforme după revoluție, discuțiile pe care le-am avut cu Comisia Europeană s-au învârtit exact în jurul acestor chestiuni.
Nu mai vrem să facem investiții care durează 20 de ani și care sunt foarte limitate pe o linie de 100 km, vrem să investim foarte mulți bani în toate aceste reparații pe mii de kilometri și să cumpărăm trenuri noi. PNRR-ul pe calea ferată are 4 miliarde de euro, mai mult de cât pe drumuri. E cel mai finanțat program din PNRR.”, a spus Horațiu Cosma.
„Când europenii făceau autostrăzi Ceaușescu dezvolta rețeaua de cai ferate că lumea nu avea mașină mică, era considerată un lux. Acum, când se întoarce societatea modernă la trenuri, noi gâfâim după autostrăzi.”, a spus Val Vâlcu.
„Calea ferată e transportul viitorului, transport ecologic, un transport modern.”, a spus Horațiu Cosma.
„Ar fi o strategie că banii aceștia, că vin din fonduri europene, PNRR sau buget, să meargă spre infrastructură, iar privații să-și plimbe vagoanele? Dacă CFR-ul e mai mereu pe pierdere, iată că aceste firme private care fac transport de călători sau de marfă merg pe profit.”, a spus Val Vâlcu.
„Merg pe profit fiindcă au o schemă de personal mult mai așezată, mult mai redusă decât CFR, cu oameni puțini se poate face performanță, și cu automotoare noi. Singura problemă pentru toți e infrastructura.”, a spus Horațiu Cosma.
„De ce să dăm bani pe vagoane în loc să dăm bani pe calea ferată.”, a întrebat Val Vâlcu.
„Până în anii '90, CFR făcea o chestiune foarte deșteaptă, băga toți banii pe care îi avea la dispoziție în schimbări de șină, traversă, nu în investiții de reconstrucție de la zero. Chestiunea asta funcționa. În ultimii 20 de ani s-a schimbat complet placa și absolut toate fondurile au mers preponderent pe un tip de investiție limitată, de tipul: radem toată linia complet până la nivelul solului și o reconstruim de la zero: București-Constanța, București-Predeal, Sighișoara-Deva-Arad.”, a spus Horațiu Cosma.
VEZI ȘI: Limitările de viteză pe căile ferate, „cea mai bună soluție” pentru a nu se investi în rețeaua feroviară. Ce s-a schimbat în ultimii 30 de ani / video https://www.dcnews.ro/limitarile-de-viteza-pe-caile-ferate-cea-mai-buna-solutie-pentru-a-nu-se-investi-in-reteaua-feroviara-ce-s-a-schimbat-in-ultimii-30-de-ani-video_920127.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu