REŢELE sociale: Dosare penale pentru INSTIGARE publică

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş efectuează cercetări în două dosare penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică pe reţelele sociale.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş efectuează cercetări în două dosare penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică pe reţelele sociale.

În luna decembrie 2017, pe reţelele sociale, cetăţenii au fost invitaţi să participe la o serie de manifestaţii publice. Sub protecţia anonimatului, a existat tendinţa ca utilizatorii de bună-credinţă să fie manipulaţi cu ajutorul unor tactici ascunse în interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/ştiri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violenţă). Facem precizarea că cercetările se efectuează pentru siguranţa comunităţii şi a persoanelor care participă la manifestaţii, ca urmare a postărilor pe reţelele de socializare a unor mesaje prin care cetăţenii sunt îndemnaţi la săvârşirea de acte de violenţă, arată un comunicat de presă al Poliţiei Timiş remis miercuri Agerpres.

În acest context, poliţiştii fac apel către cetăţenii care vor să participe la manifestări publice să îşi exercite dreptul la liberă exprimare fără violenţă şi menţionează că instigarea publică este o infracţiune prevăzută de Codul penal, fiind pedepsită de lege.

[citeste si]

Libera exprimare este un drept prevăzut de articolul 30 din Constituţia României. Totuşi, alineatul 7 al acestui articol prevede expres că 'Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri', se precizează în comunicat.

Totodată, poliţiştii dau asigurări că Poliţia Română acţionează în sistem integrat, alături de celelalte instituţii ale statului, pentru siguranţa comunităţii şi respectarea drepturilor fiecărei persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel