Dacă ești stresat, poți bea o limonadă și vezi dacă te vei simți măcar un pic mai bine!
Extractul de turmeric are beneficii uimitoare pentru sănătate, printre acestea numărându-se reducerea anxietății și simptomele depresiei.
5 căni cu apă
4 linguri de rădăcină proaspătă de turmeric (rasă)
3 linguri de miere
2 lingurițe de ghimbir ras
1/2 cană cu zeamă proaspătă de lămâie
1/2 cană cu suc de portocale (opțional, pentru gust)
Porții: 5
Se pune apa într-o oală și se aduce la punctul de fierbere, apoi se adaugă rădăcina proaspăt rasă de turmeric, împreună cu ghimbirul ras într-un borcan sau într-un alt recipient care rezistă la temperaturi ridicate. Se toarnă apa fierbinte în borcan. Se lasă amestecul la infuzat cel puțin zece minute.
Ulterior, se adaugă mierea în borcan și se amestecă cu ajutorul unei lingurițe până în momentul în care se dizolvă complet, notează eva.ro. Se strecoară tot amestecul și se adaugă zeama de lămâie. După ce se răcește puțin compoziția, ia o gură și apoi adaugă sucul de portocale sau mai multă zeamă de lămâie, dacă este nevoie.
Limonada este o alegere sănătoasă pe timpul verii și nu numai atunci. Dar atenție! Nu puneți în limonadă și cojile de la lămâi! Multe dintre acestea sunt tratate și vă pot pune sănătatea în pericol. Cel mai bine este să verificați eticheta de la supermarket pentru a vedea dacă este sau nu tratată coaja. Pe vremuri se spunea că ajută la detoxifiere, previne artrita, previne obezitatea, ajută la prevenirea bolilor de inimă, reîmprospătează respirația și că ajută în reglarea digestiei, dar toate aceste lucruri pică în momentul în care coaja de lămâie este tratată.
Puteți găsi alte întrebuințări cojilor de lămâie tratate. Acestea pot fi de mare ajutor la curățenie în orice gospodărie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu