“Reţeta electronică” a lui Gabriel Sandu: cum să înhaţi banii europeni destinaţi altor ministere

Ministerul Comunicaţiilor continuă să păstreze la secret informaţiile referitoare la programul “Internet în şcoala ta”, chiar şi după ce  ziarul nostru a publicat un material tip Armaghedon  despre manevrele ministrului Gabriel Sandu. Biroul de presă este în silenzio stampa, iar pe site-ul instituţiei, la rubrica “MCSI în presă”, apar câteva articole omagiale din publicaţii economice.

Un articol apărut în ziarul Puterea, în aprilie 2010, arată însă că Gabriel Sandu are o adevărată reţetă de a înhăţa banii europeni de la colegii de cabinet, pentru a putea dirija singur licitaţiile de atribuire a contractelor. Ca şi în cazul proiectului de acces a elevilor la Internet, MCSI a găsit modalităţi prin care a “faultat” demersurile ministerului responsabil pentru derularea licitaţiei, apoi a preluat fondurile deoarece s-a depăşit termenul limită din contract.

Astfel, Ministerul Sănătăţii a încercat să atragă fonduri europene în valoare de 71 milioane de lei, pentru realizarea unui sistem de prescripţie electronică, care să prevină fraudele din farmacii, în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”. “Scurtă vreme de la începerea formalităţilor, între MS şi MCSI începe un balet al adreselor, scrie Puterea. Instituţia condusă de Sandu reproşează că specificaţiile solicitate de specialiştii de la Sănătate nu corespund cu cele din proiectul aprobat de UE. Cei de la MS au replicat că au preluat un proiect deja aprobat de MCSI, cu un an în urmă, iar  urgenţa cu care ar trebui atrase fondurile europene impune continuarea acestuia. Specialişti ai Ministerului Sănătăţii care au lucrat la pregătirea documentaţiei ne-au declarat că “preocupările” celor de la Comunicaţii nu făceau decât să întârzie demararea procedurilor, astfel încât să fie depăşite cele 9 luni prevăzute în contract, iar banii să se întoarcă necheltuiţi la ministerul lui Sandu, care să organizeze singur licitaţia, în locul celor de la Sănătate”.

Şicanele celor de la MCSI au pornit de la pretextul că Ministerul Sănătăţii solicită sisteme de back-up, pentru cazul în care apar defecţiuni, astfel încât să nu se piardă datele. Aceste cheltuieli nu ar fi eligibile, şi-a dat seama MCSI, la un an după ce aprobase varianta iniţială. Ministerul Sănătăţii a replicat că aparatele suplimentare au costuri infime şi este dispus să le achite din fondurile proprii. Ţinând cont de urgenţa implementării unui control riguros la farmacii, dar şi de nevoia absorbţiei de bani europeni, proiectul putea avansa cu cheltuieli minime de la buget.

Licitaţia, cum spuneam, ar fi fost organizată de o instituţie care nu era subordonată lui Gabriel Sandu. Scoaterea PSD de la guvernare şi schimbarea ministrului Sănătăţii i-au dat ocazia lui Sandu să omoare definitiv proiectul. Cu promisiunea că va face un mega proiect, care va atrage de două ori mai multe fonduri europene, la începutul lunii iulie. Deşi ne aflăm la sfârşitul lunii august, când ar fi putut să intre deja în ţară zeci de milioane de euro de la UE, nu s-a mai făcut nimic. Farmaciile pot fi în continuare exploatate de clientela PDL, iar absorbţia fondurilor europene nu interesează pe nimeni. În locul megaproiectului referitor la prescripţia electronică, Sandu a semnat un megaşmen, cumpărând licenţe Microsoft prin intermediari cu sediul în Elveţia şi Germania, via firme din Cipru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel