Rețeta electronică: Medicii pot prescrie cel mult şapte medicamente

medicamente
medicamente

Medicii, farmaciştii şi pacienţii au rol bine definit în cadrul sistemului de prescripţie electronică, certificarea doctorului fiind primul filtru pentru elaborarea reţetei, urmat de identificarea beneficiarului medicamentelor, pe o singură reţetă putând fi prescrise cel mult şapte medicamente.

Directorul Departamentului eHealth din SIVECO Romania, Dragoş Dobran, a explicat modul în care funcţionează sistemul prescripţiei electronice şi beneficiile acestuia, scrie Mediafax.

Potrivit lui Dobran, fiecare categorie de beneficiari are un rol binedefinit în cadrul sistemului de prescripţie electronică. Astfel, medicii trebuie să se conecteze la sistem cu certificatul digital calificat, aceasta implicând faptul că sunt înregistraţi în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) cu o formă contractuală validă. "Acesta este primul filtru. După aceea, este identificat pacientul în sistem şi, dacă el este asigurat, reţeta este automat completată cu o serie de date şi este înregistrată în sistem", a explicat directorul Departamentului eHealth din Siveco.

Pentru vizitele la domiciliu, medicii trebuie să pretipărească, la calculator, un număr de reţete care vor avea, în codul de bare 2D, doar identificarea reţetei şi a unităţii medicale. Restul datelor se vor completa manual, în două exemplare, citeţ, cu majuscule. Pe o singură reţetă nu pot fi trecute mai mult de şapte medicamente. Pacientul va primi un exemplar semnat şi parafat. Medicul va trebui cu prima ocazie, dar nu mai devreme de sfârşitul lunii, până când face raportarea în SIUI, să introducă în sistem reţeta cu aceleaşi date de pe exemplarul păstrat ca martor, a mai spus Dobran.

La rândul lor, farmaciştii vor primi de la pacient forma tipărită a reţetei electronice şi vor scana codul de bare 2D de pe reţetă. "Reţeta este automat identificată în sistem, împreună cu medicamentele prescrise, datele medicului prescriptor şi ale pacientului. Apoi, se face indentificarea şi introducerea în sistem a datelor clientului, iar acesta va primi medicamentele", a mai spus reprezentantul Siveco. Dacă reţeta este prescrisă off-line, ea nu se va regăsi în sistem. În acest caz, medicamentele sunt introduse manual, folosind aplicaţia din farmacie. Potrivit lui Dobran, farmaciştii pot utiliza orice cititor de coduri de bare 2D de pe piaţă, dacă suportă utilizarea standardului DataMatrix (codificare Base-256) - un standard internaţional pentru acest tip de coduri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel