Rețetă plină de savoare. Pârjoale apetisante de post

pexels
pexels

Pârjoale aromate, suculente și delicioase pe bază de orez, cartof și pește. Ideale pentru perioada de post.

Pârjoale aromate, suculente și delicioase pe bază de orez, cartof și pește. Ideale pentru perioada de post, conform rețete-ușoare.ro.

INGREDIENTE:

– 1 conservă de pește la alegere (240 g);

– 1 pahar de orez;

– 3 cartofi medii;

– 1 ceapă medie;

– sare (după gust);

– jumătate de pahar de făină de grâu;

– ulei vegetal de floarea-soarelui pentru prăjit.

MOD DE PREPARARE:

1. Decojiți ceapa și tăiați-o în formă de cubulețe mărunțele. Transferați-o într-un recipient și acoperiți-o cu apă clocotită.

Sfat: dacă nu iubiți pârjoalele cu ceapă crudă, o puteți prăji cu puțin unt.

2. Transferați peștele din conservă (scurs de lichid) într-un bol și pasați-l cu ajutorul unei furculițe.

3. Fierbeți cartoful în apă cu sare, decojiți-l și pasați-l cu un zdrobitor pentru piure. Lăsați-l să se răcească complet.

4. Fierbeți orezul în apă cu sare. Acesta trebuie să fie puțin vâscos și lipicios.

5. Încorporați cartoful pisat cu peștele, orezul și ceapa scursă de apă.

Sfat: Dacă ingredientele dvs. nu au fost fierte în apă cu sare, atunci le puteți condimenta acum după gust.

6. Îmbrăcați mănușile, umeziți-le cu apă și modelați pârjoalele în palme. Amplasați-le pe un platou. Noi am obținut 19 pârjoale.

7. Încingeți o tigaie cu puțin ulei, treceți pârjoalele printr-o farfurie cu făină de grâu și prăjiți-le pe ambele părți, până când se vor rumeni.

Veți obține niște pârjoale moi, fine și suculente în interior, cu o crustă crocantă pe exterior. Serviți-le cu multă plăcere alături de o salată de legume proaspete, sau alte bucate la alegere.

VEZI ȘI: Feta vegetală în aluat crocant. Rețetă de post

Ingrediente:

Feta vegetală Verdino - 400 g

Foi de orez congelate - 4 foi

Ulei pentru prăjit - 500 ml

Făină - 30 gApă - 30 ml

Semințe de susan - 20 g

Dressing de rodie:

Reducție de rodie - 100 ml

Ulei de măsline - 100 ml

Suc de la 1 lămâie

Salată:

Mix de salată - 200 g

Ceapă roșie - 100 g

Ridichi - 100 g

Lipie pentru crutoane - 100 g

Castraveți - 150 g

Frunze de mentă - 10 g

Ceapă verde - 1 legătură

Frunze de pătrunjel - 1 legătură

Roșii cherry - 150 g

Decor:

Sumac - 1 g

Semințe de susan -1 g

Preparare:

1.Tăiem feta vegetală pe din două (100 g felia) și învelim fiecare felie în foi de orez, pe care le lipim la capete cu un amestec din făină și apă. 2.Punem uleiul la încins și prăjim pachețelele cu feta vegetală până devin crocante și aurii.

Scoatem pe o farfurie cu hârtie de bucătărie. 3.Tăiem lipia triunghiuri și o prăjim câteva secunde într-o tigaie cu puțin ulei de măsline până devine crocantă.

4.Într-un bol de inox amestecăm toate ingredientele pentru dressing până capătă o consistență cremoasă (mai groasă).

5.Într-un alt bol, punem toate ingredientele pentru salată și asezonăm salata cu dressingul de mai sus.

6.Punem salata în farfurii și deasupra punem câte un pachețel crocant cu feta vegetală, tăiat pe din două. Mai stropim deasupra puțin dressing, sumac și semințe de susan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel